"Considerăm că Bulgaria şi România se califică pentru accesul în Spaţiul Schengen. Acum, va fi necesară o decizie în unanimitate a ţărilor membre UE", a declarat Mina Andreeva într-o conferinţă de presă desfăşurată la Bruxelles. România şi Bulgaria solicită de mulţi ani aderarea la Spaţiul european de liberă circulaţie Schengen.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, afirma în ianuarie, după întrevederea cu premierul Dacian Cioloş, că sistemul Schengen trebuie îmbunătăţit, având în vedere că o destrămare a acestuia ar avea consecinţe extrem de grave pentru UE, el arătându-se deschis aderării României la acest spaţiu.
Premierul Dacian Cioloş a efectuat, la jumătatea lunii februarie, o vizită la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu înalţi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European, printre temele abordate fiind aderarea României la Schengen.