Președintele a susţinut, la ora 10.00, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:
"S-au scurs 97 de ani de la Marea Unire de la 1918, s-a scurs o perioada lunga de tranzitie, natiunea romană a fost încercata de provocari si de razboi, de revolta de criza si austeritate, de nevoia schimbarii si cautarea sperantei. De fiecare data natiunea noastra si-a regasit forta interioara, iar romanii si au gasit mereu curajul si forta necesare. Lucrurile s-au schimbat fata de acum 10 ani, sau fata de anul trecut.
Preşedintele a spus că democrația este în prezent un bun național și că românii au deja o conștiință civică democratică puternic înrădăcinată.
Romania ofera certitudine si predictibilitate. Putem spune ca democratia este un bun national, avem deja cunostinta civica. Cei care au trait in autoritarism au facut sacrifici, iar cei mai tineri nu ar mai concepe un altfel de viata, au dreptul de a alege, de a participa. Romania este o tara puternica, tara nostara este un aliat puternic pentru Europa si Nato.(...)Ultimul an a insemnat intarirea statutului de membru NATO si o contributie de a face mai sigura lumea in care traim. Pentru aceste motive cred ca este mometul sa descoperim mandria nationala, dar nu ca pe o etichetă, nu ca pe un slogan prea des folosit, nu ca pe o etichetă, ci în mod sincer. Acest 1 decembrie este un pas spre un viitor pe care ni-l dorim cu totii. Peste 3 ani vom sarbatori centenarul Marii Uniri, dar va fi momentul pentru a proiecta urmatorii 100 de ani. Stiu ca fost un an dificil, marcat de tragedia care ne-a aratat cate lucruri nu functioneaza.
El a arătat că a ales anul acesta o celebrare mai puțin fastuoasă și mai mult ancorată în realitate. Preşedintele a subliniat că acest nou început în politică nu înseamnă să fie "șterse cu buretele lucrurile bune care s-au întâmplat, ci să încercăm cu toții o înnoire — idei noi, abordări și atitudini noi, păstrând în același timp stabilitatea și echilibrul sistemului politic românesc".
Am ales pentru anul acest o celebrare mai puţin fastuoasă. Dorinţei de schimbare trebuie să-i răspundem cu toţii în anul ce urmează. Putem privi ziua naţională de anul acesta ca pe un nou început. Ne place sau nu, politica este cea care exprimă interesle unei socităţi. Este nevoie de un nou inceput in politică, dar asta nu inseamna sa stergem cu buretele lucrurile bune ci sa incercam o innoire.
El i-a îndemnat pe români să poarte în suflet ziua de azi ca pe una specială
Vă îndemn să purtăm în suflete ziua ca pe una specială, unitatea, solidaritateaşi consecvenţa sunt căile care ne vor duce mai departe. Sa fim mai generosi cu noi insine si unii cu altii niciodata ura nu a condus la o societate.(...) La mulţi ani, români, la mulţi ani, România", a spus preşedintele.
De la ora 11.00, Klaus Iohannis va participa la parada militară organizată de 1 Decembrie în Piaţa Constituţiei, din Bucureşti, iar la ora 14.00 va susţine, de la Palatul Cotroceni, o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatre de operaţii.
Tot cu ocazia Zilei Naţionale, preşedintele Klaus Iohannis va înainta în grad mai mulţi ofiţeri într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
La Palatul Cotroceni nu va fi organizată, însă, recepţia anuală de Ziua Naţională. Potrivit unor surse oficiale, Klaus Iohannis a decis să anuleze această recepţie, organizată până acum în fiecare an, ca urmare a tragediei din clubul Colectiv, dar şi a atacurilor teroriste din Franţa din luna noiembrie, conform Mediafax. La aceste recepţii oficiale sunt invitaţi, de obicei, lideri politici, personalităţi culturale şi din lumea sportului, oameni de afaceri, precum şi reprezentanţi ai cancelariilor străine şi diplomaţi.