'În familia mea, nu prea marcăm zilele de naștere și nici măcar nu se fac reproșuri atunci când cineva uită o asemenea dată', a mărturisit interpretul născut în Montreal într-o familie de evrei. Prin urmare, 'cred că voi sărbători fumând', a spus el, adăugând că are acest obicei de 50 de ani.
Noul său disc, cel de-al 13-lea din întreaga sa carieră, poartă numele de 'Popular problems' și va fi lansat pe piață săptămâna viitoare, la doi ani după albumul 'Old ideas'. CD-ul va aborda teme precum dragostea, dezamăgirea, conflictele, religia, unitatea.'Reflectă lumea în care trăim, atmosfera', spune veteranul interpret, poet și romancier, adăugând, în glumă, că următorul său album se va intitula 'Unpopular solutionas'.
Propria sa experiență l-a învățat că 'toată lumea suferă și toți luptă să fie cineva'. 'Trebuie să înțelegi că lupta ta este la fel ca altora și suferința ta la fel. Nu cred că se vor găsi soluții politice până când nu înțelegem acest lucru', a afirmat Leonard Cohen.
Considerat un nume de referință în domeniul muzicii, el și-a editat primul album abia în 1967, la 33 de ani, sub titlul 'Songs of Leonard Cohen', și a avut o intensă activitate literară, încă din 1956. Cel mai recent volum al său a apărut în 2006.