Cine a făcut aplicația lui Raed Arafat care ne avertizează despre cutremure Aplicația care trebuie să ne avertizeze cu privire la cutremure, tornade sau alte cataclisme nu este operată de oamenii lui Raed Arafat.Pe telefoanele cu sistem de operare Android aplicația apare ca fiind pusă la dispoziția utilizatorilor de firma Eventya.
Dezastru ecologic. Peste 1 milion de specii de plante și animale riscă să dispară Deşi depinde de natură, omul o distruge în mod sistematic: până la un milion de specii animale şi vegetale riscă să dispară, multe dintre acestea ''în deceniile următoare'', potrivit unui proiect de raport despre biodiversitate, întocmit de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
Gabriela Firea intervine în scandalul Parcului Brâncuși Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a intervenit luni în cazul scandalului legat de distrugerea parcului Brâncuși - subiect care a declanșat un protest al locuitorilor din zonă. "Dorim ca Parcul Brâncuși să rămână spațiu verde. Analizăm pârghiile legale aplicabile pentru ca interesul public să primeze. Terenul se află, din ianuarie, sub interdicție temporară de construire", a declarat Firea.
ZIUA PĂMÂNTULUI. Gesturi simple pe care le putem face pentru a sărbători ZIUA PĂMÂNTULUI ZIUA PĂMÂNTULUI este sărbătorită pe 22 aprilie în întreaga lume. Oamenii de știință estimează că vârsta Pământului este de 4,5 miliarde de ani.
Cutremur în România, joi dimineață Cutremur în România, joi dimineață, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Cutremur după cutremur, miercuri dimineață, în România Două cutremure s-au produs, miercuri dimineață, în România.
E oficial. Tacâmurile, farfuriile, paiele și bețișoarele din plastic dispar din România Eurodeputații au aprobat miercuri interzicerea din 2021 a produselor din plastic de unică folosință precum farfurii, tacâmuri sau paie.
O nouă specie de cormoran a ajuns în România și îl sfidează pe Petre Daea la Constanța Societatea Ornitologică Română a confirmat prezența unei noi specii cuibăritoare de pasăre sălbatică în România – cormoranul moțat (Phalacrocorax aristotelis). Este cea de-a treia specie de cormoran care cuibărește în țara noastră, după cormoranul mare și cormoranul mic. Spre deosebire de aceste două specii, cormoranul moțat NU apare pe apele de interior. Este un cormoran care folosește doar apele marine pentru a se hrăni, nu afectează în niciun fel pescăriile de apă dulce.
Cum ajung bacteriile periculoase dintr-o ţară în alta Cercetătorii au descoperit pe plajele din Scoția granule din plastic contaminate cu E coli ceea ce ar putea pune în pericol populația lumii.
Cutremur puternic, vineri seara, în Marea Neagră Un cutremur de magnitudine însemnată s-a produs, vineri seara, în Marea Neagră.
Cutremur în Vrancea, miercuri dimineața Cutremur în România, miercuri dimineață, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INFP.
Alt tip Imagini rare pe lacul Bacău! Dans spectaculos pe apă Două exemplare de corcodel mare, specie de păsări acvatice migratoare, au fost surprinse pe lacul Bacău într-un adevărat dans nupțial.
Cutremur de 5,9 grade, în Papua Noua Guinee Un cutremur cu magnitudinea 5,9 s-a produs, luni, la 58 kilometri vest de Kandrian, în Papua Noua Guinee, conform Institutului american de geofizică (USGS), citat de agenţia Xinhua.
Cutremur exact la miezul nopții în Vrancea Un cutremur s-a produs în noaptea de joi spre vineri în zona seismică Vrancea, la ora 0.01, potrivit Institutului de Fizica Pământului.
Topul celor mai poluate oraşe din România Cluj-Napoca este al doilea cel mai poluat oraş din România, potrivit unui studiu realizat de IQAir Air Visual. Pe primul loc în clasamentul celor mai poluate localităţi din România se afla municipiul Iaşi. Pe locul trei a fost clasat Braşovul.
Comunicat: AEDE, apel către ministrul Sănătății, în scandalul gropii de gunoi Glina Asociația Europenă pentru Dezvoltare Ecodurabilă (AEDE) lansează un apel către ministrul Sănătății pe tema efectelor gropii de gunoi Glina asupra localnicilor.
Cutremur puternic, miercuri dimineață, în Marea Neagră Un cutremur s-a produs, miercuri dimineața, în Marea Neagră.
Cutremur de 3,6 grade în Vrancea Un cutremur de 3,6 gradea a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în județul Vrancea.
Cutremur mai puțin obișnuit în România! Cutremur mai puțin obișnuit în România, miercuri, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INFP.
Al doilea cutremur, înregistrat în Vrancea Un cutremur a avut loc, la ora 11.04, în județul Vrancea. Seismul a avut magnitudinea 3.3 pe scara Richter și s-a înregistrat la o adâncime de 120 de kilometri.
Cutremur în Vrancea, duminică seara Cutremur în România, duminică seara, în regiunea seismică Vrancea.
Cutremur devastator în Peru: 7,5 grade Un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter s-a produs, cu puțin timp în urmă, în Peru. Anterior, magnitudinea fusese estimată la 7,7 grade.
Două cutremure în România, vineri dimineața Două cutremure au avut loc, vineri dimineața, în regiunea seismică Vrancea, potrivit Institutului Național de Fizica Pământului (INFP).
Două cutremure mai puțin obișnuite în România! Două cutremure mai puțin obișnuite au avut loc în România, joi, conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INFP.
Au descoperit o ţestoasă gigant despre care credeau că a dispărut Au descoperit o ţestoasă gigant despre care credeau că a dispărut. S-a întâmplat pe insula Fernandina din Galapagos.
Video A nins cu zăpadă neagră în Siberia. Imagini apocaliptice Scene "post-apocaliptice" în localitatea Kuzbass din Siberia, care dovedesc dezastrul ecologic.
Cutremur în județul Buzău, în urmă cu puțin timp! Cutremur în județul Buzău, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INFP.