BUCURESTI În Bucureşti 16...17 grade, dimineaţa. Soarele ne însoţeşte peste zi, vântul va sufla de la slab la modearat, iar tempetratura maximă va fi de 29...30 de grade.
MUNTE La munte vremea va deveni uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi mai ales după-amiaza, local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în Carpaţii Occidentali şi în Carpaţii Meridionali. Seara şi noaptea ploi de scurtă durată se vor semnala şi în Carpaţii Orientali. Valorile termice vor fi comparabile cu cele de ieri – adică maxime termice de 15 grade pe Vf Toaca din Ceahlău, 22 de grade la Predeal, 20 de grade la Păltiniş şi 22 de grade la Stâna de Vale.
LA MARE
La mare se anunţă încă o zi frumoasă şi caldă. Soarele va străluci în voie, însoţit de câţiva nori pasageri, iar vântul va sufla slab şi moderat. În aer temperatura va ajunge şi la 30 de grade, dar apa mării ne va răcori cu siguraţă, aceasta având o temperatură cuprinsă între 23 şi 25 de grade.
REGIUNI
O zi frumoasă de mijloc de vară în regiunile intracarpatice. Diminaţa a fost răcoroasă în special în depresiuni, dar cu soarele ce se anunţă generos, temperatura va urca la amiază, până la 30 de grade la Timişoara, Oradea şi Satu Mare,28 de grade la Sibiu, iar la Miercurea Ciuc se va opri la 25 de grade. Numai izolat vor fi ploi de scurtă durată în special în Banat.
În sud cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când pe arii restrânse în Oltenia şi în zonele de deal şi de munte vor fi ploi scurte de vară însoţite şi de fenomene electrice. Temperaturile sunt plăcute şi apropiate de mediile specifice acestei perioade: 28 de grade în Craiova, 27 de grade la Piteşti. 30 de grade la Giurgiu şi Brăila şi 29 grade la Buzău.
O zi frumoasă şi caldă în Dobrogea. Cerul va fi senin în prima parte a zilei, se va înnora trecător în orele după-amiezii şi seara, când izolat vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de vânt. Maximele termice sunt de 28 de grade în Constanţa şi de 31 de grade la Tulcea.
Zi de vară până-n seara în Molodova. Soare strălucitor, vânt în general slab şi maxime potrivite pentru o zi de mijloc de iulie – 31 de grade în Galaţi, 30 de grade în Bacău şi Iaşi şi 26 de grade la Suceava. Doar spre seara şi la începutul nopţii, izolat sunt condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice.
VREMEA PE DOUA ZILE
Marţi vremea va deveni în general instabilă. Prin urmare, în special după-amiaza şi seara, vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului, local în regiunile estice, sudice şi sud-vestice, precum şi la munte. În restul ţării cerul va fi variabil, iar ploile îşi vor face apariţia pe arii mai restrânse. Cantităţile de apă, vor fi izolat însemnate şi sunt condiţii de grindină. Maximele termice, pornesc de la 25 de grade la Miercurea Ciuc şi ajung la 32 de grade la Oradea.
Şi în Capitală, norii se adună mai ales după-amiaza şi seara, când, vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul nu trece de moderat, iar temperatura maximă va fi de 31 de grade.
Instabilă va fi vremea şi miercuri, dar temperaturile rămân ridicate – potrivite pentru această perioadă: maxime de 24...25 de grade în depresiunile intramontane şi 32...33 de grade în Câmpia de Vest. Averse locale, însoţite de descărcări electrice, se vor semnala în sudul, centrul ţării, la deal şi la munte şi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. Vântul va fi sprinten în est şi la munte, dar va prinde putere şi pe timpul ploilor.
Şi în capitală va fi o zi de iulie, cu soare, dar mai ales spre amiază norii vor strânge rândurile şi vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de vânt. Cu toate acestea, până la amiază tot se adună în termometre 30...31 de grade.