Mărturii cutremurătoare, gravida ucisă de polițist a fost violată
Mama tinerei care a fost ucisă cu sânge rece de un fost polițist din Republica Moldova spune că acesta i-ar fi ținut fiica într-un beci, unde a și violat-o.
Tot acolo, tânăra însărcinată în 7 luni a fost supusă la chinuri groaznice.
Legătura cheie din dosarul gravidei ucise de polițist
Fata a fost lovită în zona capului cu o țeavă de mai multe ori, iar polițistul a încercat să o sugrume. Pe corpul victimei au fost găsite urme de arsură de la țigări și înțepături de seringă.
„Mi-au spus că a luat-o și a dus-o la el acasă. Era în beci, a scos-o din beci când a vrut să o ducă mai departe. A lovit-o cu capul de geamul mașinii, apoi a pus-o în portbagaj. Dimineața la 4:00 a scos-o, pe camera lui s-a văzut totul. Doar cu cruciulița era la gât, altceva nimic. Hainele și încălțămintea erau puse alături. Nu era îmbrăcată.”, a declarat mama fetei îndurerată.
În seara fatidică, fata aștepta în stația de autobuz un prieten de al iubitului său să o ducă la căminul unde locuia. Aceasta însă s-a urcat în mașina polițistului. Familia suspectează că iubitul fetei ar fi avut o legătură cu criminalul și că cei doi ar fi lucrat împreună. Culmea, aceștia mai spun că la o lună de la moartea fetei, iubitul acesteia și-ar fi refăcut viața și nu pare că suferă.
„La penitenciar a lucrat, doar ca unul într-o parte, și celălat în alta.”, a adăugat mama fetei.
„Îl știa pe el, a oprit și a strigat-o: „Ana, vino încoa!”, fata aștepta pe altul, dar ea s-a dus, când a intrat lângă șofer, el a lovit-o și i-a dat sângele.”, a mărturisit mătușa tinerei.