Femeia care s-a sinucis aruncându-se de la etajul 4 al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă", din Iaşi, suferea de tulburări psihice şi ar fi trebuit să fie externată în cursul zilei de duminică, a precizat dr. Anca Bivoleanu, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.
Potrivit sursei citate, femeia de 34 de ani a născut un băieţel sănătos.
"La 72 de ore de la naştere, facem externarea tuturor copiilor sănătoşi. Probabil i s-a declanşat o temere, o frică. În data zilei de 12 februarie, a dat naştere unui băieţel sănătos, de 2.510 grame, care a primit nota 9 (scor APGAR -n.r). Copilul este sănătos, cu evoluţie favorabilă, internat la noi în sectorul de Neonatologie 1, fiind monitorizat", a declarat presei Anca Bivoleanu.
Medicul a spus că, în cursul dimineţii, femeia s-a aruncat de la balconul de la etajul 4, o infirmieră fiind cea care a sesizat dispariţia pacientei.
"Se face curat pe acel hol care duce spre balcon din oră în oră. În momentul în care a găsit uşa de la balcon deschisă, infirmiera s-a dus şi a anunţat imediat. Ea a fost găsită la ora 5.45", a adăugat purtătorul de cuvânt al Spitalului 'Cuza Vodă'.
Potrivit acesteia, în cursul dimineţii, medicii au fost informaţi că femeia suferea de tulburări psihice.
"Astăzi am aflat de la familie că mama era cunoscută cu antecedente psihiatrice. La vârsta de 18 ani, şi-a găsit mama decedată. Şi mama ei s-a sinucis. De atunci ea avut internări la spitalul de psihiatrie, a avut un tratament. Nu ştim dacă l-a urmat, dacă l-a întrerupt. Probabil suprapus pe aceste antecedente ale mamei, şi faptul că depresia post-partum există cu o frecvenţă de la 1 la 3% dintre femeile care au născut, a suferit acest accident nefericit", a detaliat Anca Bivoleanu.