14 copii sunt ţinuţi sub observaţie de medici. Din fericire, starea lor nu este gravă, după cum a anunţat inspectorul şcolar general Ariana Bucur, potrivit mytex.ro.
Din primele informaţii a rezultat că elevii se aflau într-o clasă din corpul nou al unităţii şcolare, unde se efectuzează lucrări de finisare a interioarelor, imobilul fiind aproape de finalizare. De altfel, muncitorii au lipit ieri linoleum, iar ca adezivul să se usuce mai repede, s-au folosit nişte lămpi cu gaz. Acestea au produs un efect de vaporizare, care a afectat sănătatea elevilor.
În acest caz, la nivelul IŞJ Braşov a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili motivul pentru care elevii învăţau în acel corp de clădire, care teoretic nu a fost dat în folosinţă, acolo fiind încă în curs lucrări de renovare.