Accidentul s-a produs pe drumul care leagă localitățile Târgoviște și Cîmpulung. Șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. A dărâmat un stâlp de electricitate, apoi și un copac.
Ulterior a ricoșat într-un gard de pe marginea drumului și s-a oprit într-o grădină. Din primele cercetări, cauza producerii accidentului ar fi fost viteza excesivă.
Uimitor este faptul că atât șoferul, un tânăr de 22 de ani, cât şi cei doi pasageri, ambii în vârstă de 18 ani, au scăpat cu răni ușoare.