Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa a publciat luni un comunicat prin care a anunţat că jandarmii montani au fost solicitaţi, duminică, să intervină în sprijinul unor turişti care au căzut cu maşina într-o râpă adâncă de zece metri.
Turiştii, între care un copil, se aflau pe drumul judeţean 713 Dichiu – Zănoaga, care duce pe platoul Padina din Munţii Bucegi, când şoferul care circula cu viteză mare a pierdut controlul volanului într-o curbă, maşina răsturnându-se în râpă.
În momentul în care echipajele de jandarmi au ajuns la ei, turiştii erau ieşiţi din maşină.
Singurul care a avut nevoie de prim ajutor a fost copilul, care s-a zgâriat în zona gurii şi era foarte speriat.
Maşina avariată a fost scoasă din râpă cu ajutorul unui buldoexcavator.
Operaţiunea de salvare a durat aproximativ două ore, mai precizează Jandarmeria Dâmboviţa.