Ciulamaua de ciuperci este unul dintre mâncărurile pe care orice gospodină le-a preparat cel puțin o dată. Ei bine însă, acum este timpul să lași deoparte rețetea de dulce și să o încerci pe cea de post, exact cum se prepară la mânăstire!
Ingrediente:
800 g ciuperci champignon
3 linguri cu ulei de măsline
o cană cu apă călduță
5 căței de usturoi
o ceapă
250 g smânână de gătit
3 ouă mari
sare
piper
pătrunjel
Mod de preparare:
Se taie ciupercile felii destul de groase, apoi se pu într-o oală potrivit și se opăresc într-un singur clocot. Se scurge apa, iar între timp se spală și se taie cubulețe ceapa și usturoiul.
Într-o tigaie se pune la încins uleiul împreună cu o linguriță de apă, iar apoi se călește ceapa aproximativ un minut, până devine aurie. Se adaugă mai apoi ciupercile și se toarnă apă. După câteva minute, se pune și usturoiul, piperul și sarea, după gust și se lasă pe foc încă vreo 15 minute.
Între timp, cât ciulamaua este pe foc, se bat cele trei ouă cu smântâna și se adaugă în amestecul deja obținut de pe aragaz, amestecând până când se omogenizează și nu mai apar cocoloașe. Când este gata, se poate presăra deasupra și pătrunjel proaspăt și tocat mărunt. Poftă bună!