PILDA ZILEI
„Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi!”
O corabie aflată în drum spre Ierusalim s-a stricat lângă o insulă pustie. Atunci oamenii au coborât de pe ea și au început să umble pe insulă să vadă ce fel de pământ era acolo, pentru că vedeau flori diferite, păsări diferite faţă de ce văzuseră în ţara lor. Şi, aşezându-se ei să mănânce, văd deodată trei oameni care fugeau şi ziceau aşa:
– Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi. Atâta spuneau, așa că oamenii de pe corabie i-au înconjurat şi i-au dus apoi la comandant. Acesta i-a întrebat:
– De unde sunteţi voi? De când staţi aici? Dar aceia păreau că îşi uitaseră limba, pentru că nu spuneau decât “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Apoi, uşor au început să spună:
– Acum vreo 30 de ani, aproape de această insulă s-a sfărâmat o corabie. Noi eram copii şi am ajuns aici pe câteva scânduri. Şi trăim aici de atunci.
– Şi din ce trăiţi?
– Am găsit aici de mâncare, că sunt nişte pomi pe insulă, cu seminţe, fructe. Atunci căpitanul le-a spus:
– Noi plecăm mâine. N-aţi vrea să veniţi cu noi?
– Noi nu mergem nicăieri, vrem să rămânem aici.
– Dar ce sunt vorbele acestea pe care le tot spuneţi mereu: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”?
– Când eram mici am auzit de la părinţii noştri că Dumnezeul nostru este Treime. Unul se cheamă Tatăl, altul Fiul şi altul Duhul Sfânt. Şi ne-am gândit că dacă Ei sunt în cer şi noi pe pământ, să ne rugăm ca Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Această rugăciune o ştim: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”.
Pe vapor era şi un episcop și spuse:
– Săracii, nici rugăciunea “Tatăl nostru” nu o ştiu. Haideţi, dacă tot înnoptăm aici, să îi învăţăm. Şi i-au învăţat preoţii cum să se roage, iar dimineaţa corabia, care fusese reparată, a plecat. În timp ce vaporul se îndepărta, unul din cei trei bărbați a zis:
– Eu am uitat, voi mai ştiţi?
– Nici eu nu mai ştiu.
– Haideţi după vapor, că nu este departe. Şi au început să fugă pe apă ca pe uscat şi ziceau către cei de pe corabie:
– Mai staţi, mai staţi! Cei de pe corabie, văzând că aceştia mergeau pe apă, s-au înspăimântat. Corabia a încetinit şi ei s-au putut apropia şi au zis:
– Am uitat “Tatăl nostru”. Iar episcopul, văzând că merg pe apă fără să se afunde, precum Hristos a mers pe mare, le-a spus:
– Nu mai ziceţi “Tatăl nostru”, ci cum aţi zis până acum, că este bine.
Citește mai multe pe REALITATEA SPIRITUALĂ
