Majoritatea oraşelor de city-break sunt mai ieftine în septembrie 2023 decât în august 2023, cele mai mari diferenţe de preţ înregistrându-se pentru Bruxelles, bilete cu 37% mai ieftine în septembrie faţă de august, Dublin, bilete cu 28% mai ieftine în septembrie faţă de august, Amsterdam, bilete cu 19% mai ieftine în septembrie faţă de august, arată ziare.com.
Potrivit datelor agenției Vola, biletele de avion pentru luna septembrie 2023 vor fi mai ieftine cu 20% decât cele din august, raportarea fiind făcută la nivelul unei luni. De exemplu, preţul mediu pentru septembrie 2023 la biletele de avion către un oraş european este de 230 de euro în comparaţie cu preţul mediu pentru august 2023, când tarifele medii ajungeau la 289 de euro.
Preţurile au scăzut inclusiv către destinaţii care sunt în mod tradiţional mai scumpe din punctul de vedere al costului mediu/bilet, precum Olanda, Danemarca sau Portugalia.
De asemenea, majoritatea oraşelor preferate pentru city-break sunt mai ieftine în septembrie 2023 decât în august 2023, cele mai mari diferenţe de preţ înregistrându-se pentru
- Bruxelles, bilete cu 37% mai ieftine în septembrie faţă de august,
- Dublin, bilete cu 28% mai ieftine în septembrie faţă de august,
- Amsterdam, bilete cu 19% mai ieftine în septembrie faţă de august.
În plus, cel mai ieftin oraş din topul destinaţiilor populare de city-break este Veneţia, cu preţuri de 165 de euro în septembrie, cu 16% mai puţin decât în august.
De altfel, cea mai ieftină ţară din punctul de vedere al scăderilor tarifare observate este Danemarca, unde preţurile la zboruri sunt cu 40% mai ieftine în septembrie faţă de august.
Urmează Belgia (preţuri cu 37% mai ieftine), Portugalia şi Grecia (preţuri cu 29% mai ieftine), dar şi Olanda (preţuri cu 23% mai ieftine).