Primele imagini de la scandalul monstru din Primăria Jilava VIDEO Au apărut primele imagini după ce o femeie din Ilfov a susținut că a fost bătută de primarul din Jilava. Aceasta s-ar fi dus să ceară un certificat fiscal, însă, spune ea, ar fi fost agresată și chiar amendată. Cazul nu ar fi unul singular.
Miliardarii care răstoarnă guverne și planurile ascunse legate de Roșia Montană. Încrengăturile ajung până la omul lui Trump Declarațiile Guvernului pe tema despăgubirilor ce ar urma să fie plătite pentru proiectul minier eșuat de la Roșia Montană au venit cu beneficii la bursă pentru compania Gabriel Resources. Toate controversele și acuzațiile din jurul subiectului au dublat valoarea acțiunilor societății canadiene care a inițiat investiția în exploatarea aurului din Munții Apuseni. Inclusiv miliardarii din spatele proiectului de la Roșia Montană au afaceri uriașe. Unul dintre ei, Beny Steinmetz, se află printre cei mai căutați indivizi de pe lista Poliției Române și a Interpolului.
Canabis trimis din Spania, prin curier! Două persoane, arestate preventiv după ce au fost prinse în flagrant ridicând coletele VIDEO Două persoane au fost arestate preventiv sub acuzaţia de trafic de droguri de risc şi complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept, după ce au fost prinse în flagrant în timp ce ridicau colete trimise din Spania, care conţineau stupefiante. Astfel, procurorii au descoperit, în coletele trimise printr-o firmă de curierat, 17 kilograme de cannabis. În plus de asta, la locuinţele suspecţilor au fost găsite şi alte droguri.
Percheziții în București și în două județe într-un dosar de evaziune fiscală cu materiale de construcţii. Prejudiciu uriaș Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat 13 percheziţii domiciliare în Capitală şi în judeţele Brăila şi Ilfov, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu materiale de construcţii.
Șefa secției de psihiatrie a Spitalului Județean Pitești a fost reținută. Primea șpăgi pe bandă rulantă, procurorii cer arestarea Șefa secției de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a fost reținută după ce ar fi luat mită de circa 150 de ori. Azi medicul ajunge în fața judecătorilor, după ce procurorii au solicitat arestarea preventivă.
Iubita patronului de la Untold, care a fost acuzat de sex cu minori și șantaj, sare în apararea partenerului său: "Iubitul sufletului meu, te respect..." Răsturnare de situație în cazul patronului UNTOLD, Bogdan Buta, acuzat de sex cu minori și șantaj. Dosarul acestuia a fost clasat de mai bine de două săptămâni de Parchetul din Cluj, însă, abia acum s-a făcut public acest lucru.
DECIZIE crucială așteptată în dosarul Roșia Montană: Cât ar urma să plătească statul român despăgubiri România află, vineri, 8 martie, decizia în cazul Roșia Montană, în procesul intentat de Gabriel Resources. Decizia Tribunalului de arbitraj al Băncii Mondiale vine după ce compania canadiană a cerut despăgubiri deoarece a fost blocată exploatarea aurului.
Un polițist de la Crimă Organizată, călcat cu mașina de un traficant de droguri Trei traficanți de droguri au fost arestați preventiv în Covasna printr-o intervenție în forță în urma căreia un polițist de la Crimă Organizată a fost rănit.
Un profesor de sport și-a bătut o colegă profesoară în incinta școlii. De la ce a pornit totul Un profesor de sport de la o școală din Prahova a luat la bătaie o colegă, tot profesor și ea. Totul ar fi pornit, spun surse, de la faptul că femeia a întârziat la cursuri.
Liviu Alexa: „Deși Bogdan Buta, patronul „Untold”, a recunoscut acuzațiile de sex cu minori, dosarul a fost CLASAT Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, prin procurorul de caz, a decis clasarea dosarului în care Bogdan Buta, milionarul UNTOLD, ar fi trebuit cercetat pentru sex cu minori.
Omorul de la hotelul din Padina: instanţa a prelungit măsura arestului preventiv pentru agresori Cei trei bărbaţi inculpaţi în cazul omorului care a avut loc luna trecută la un hotel din zona montană Padina a judeţului Dâmboviţa rămân în arest, după ce, joi, Tribunalul Dâmboviţa a decis prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv.
Un nou incident cu un polițist beat la volan. S-a oprit cu mașina în casa unei judecătoare Un poliţist beat a provocat un accident, joi dimineaţă, pe o stradă din Turnu Măgurele. Acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a oprit în poarta şi gardul unui imobil. Aparatul etilotest a indicat 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Patru tineri, REȚINUȚI în dosarul de agresiune dintr-o stație de autobuz din Sectorul 6 Polițiștii de la Secția 25 Poliție au pus în aplicare patru mandate de aducere în municipiul București, în legătură cu un dosar ce vizează agresiunea unui tânăr în vârstă de 19 ani la o stație de autobuz din Sectorul 6. Evenimentul a avut loc pe data de 19 ianuarie 2024, în jurul orei 20:30, când tânărul în cauză a fost agresat fizic în timp ce se afla în stația de autobuz.
Tragedie într-o comună din Dolj. Un bărbat s-a sinucis după ce și-a ucis soția. Femeia îi donase un rinichi, cu câțiva ani în urmă - VIDEO Descoperire macabră în comuna doljeană Breasta. Trupurile unui bărbat și unei femei au fost găsite în propria locuință, iar anchetatorii au indicii că a fost vorba de o crimă urmată de o sinucidere. Atenție, urmează detalii cu un puternic impact emoțional.
Dănuț Lupu poate fi eliberat condiționat. Judecătorii au aprobat solicitarea făcută de fostul mare fotbalist Fostul mare fotbalist Dănuț Lupu poate fi eliberat condiționat din închisoare, au decis joi magistrații Judecătoriei Sectorului 5. Apărărtorii fostului internațional au argumentat că acesta și-a ispășit fracția de pedeapsă prevăzută de lege și a înțeles greșelile pe care le-a făcut.
Militari și polițiști din Covasna, săltați într-un dosar de braconaj cu animale protejate Opt persoane din judeţul Covasna, printre care patru militari și polițiști, sunt cercetate pentru braconaj cinegetic. Șase dintre cei bănuiți că ar fi vânat ilegal, inclusiv animale protejate de lege, au fost reţinuți.
Momente de cumpănă pentru Dănuț Lupu. Fostul mare fotbalist ar putea fi eliberat condiționat. Cine se opune categoric? Momente de cumpănă pentru fostul mare fotbalist Dănuț Lupu, a cărui solicitare de eliberare condiționată din închisoare este luată în discuție, joi, de către magistrații Judecătoriei Sectorului 5. Apărărtorii fostului internațional spun că acesta și-a ispășit fracția de pedeapsă prevăzută de lege și a înțeles greșelile pe care le-a făcut.
Mascații au descins la primele ore ale dimineții! 60 de percheziții în 15 județe și în Capitală, într-un dosar de eveaziune fiscală: prejudiciu uriaș VIDEO Poliţiştii mureşeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează, joi dimineaţa, 60 de percheziţii în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata impozitului pe profit şi a TVA. Prejudiciul estimat este de 750.000 lei.
5 persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri prin Programul "Tomata". Prejudiciul se ridică la la 21.000 de euro Cinci bărbaţi au fost reţinuţi în urma percheziţiilor efectuate, miercuri, în mai multe comune din județul Dâmbovița, într-un dosar privind obţinerea ilegală de fonduri prin Programul "Tomata". Potrivit Poliției, prejudiciul estimat se ridică la 21.000 de euro.
Un grefier „sârguincios”. A furat sute de dosare de la Parchetul unde lucra Grefierul, angajat la Parchetul din Sighetul Marmației, este acuzat de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calități oficiale, favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Deși a fost achitat de instanță, DNA redeschide dosarul fostului director Navrom, Octavian Gabur După ce magistrații constănțeni au decis să-l achite pe fostul director al Navrom, Ictavian Gabur, DNA a formulat, la Curtea Supremă, recurs în casație împotriva deciziei din decembrie 2023.
Beneficiile bananelor pentru sănătate. Pot fi încorporate într-o mulțime de rețete Bananele sunt o modalitate excelentă de a-ți satisface pofta de dulce, fără tot adaosul de zahăr și aditivi din dulciurile procesate.
Un adevărat parc auto găsit de polițiști în curtea unui grup de samsari. 121 de mașini, „pregătite” de vânzare au fost confiscate VIDEO Poliția a descoperit 121 de mașini în curțile unor samsari care au „uitat” să plătească taxe și impozite pe autoturismele vândute.
Salariile judecătorilor de la CCR au crescut, în SECRET! Majorări și de 50% Pe șest, salariile judecătorilor de la CCR, plus sporurile lor, au crescut cu aproape 50%, arată informațiile publice de pe site-ul Curții Constituționale, publicate la „Transparența veniturilor de natură salarială”. Și pensiile speciale pe care mulți judecători le cumulează cu salariul vor crește, probabil.
Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu, cea care a întrebat dacă băiatul decedat se află în sală, se va ocupa în continuare de proces! Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu, cea care a mestecat gumă și a întrebat dacă băiatul decedat se află în sală, se va ocupa în continuare de proces! Decizia a fost luată chiar dacă magistrata este anchetată pentru comportament neadecvat. Părinții îndurerați cred că magistratul a fost manipulat. Următorul termen în dosarul 2 mai va avea loc pe 14 martie.
Oamenii lui Dumitru Buzatu au trecut la amenințări. „Pot fi aduși 5.000 de susținători în fața Tribunalului Vaslui” Pentru că pe căi legale avocații și interpușii lui Dumitru Buzatu nu prea au avut succes, aceștia au început să folosească amenințările cu forța. Mai exact, vor aduce oameni ca să protesteze în fața Tribunalului Vaslui.
Explozia de la Crevedia: Concluziile criminaliștilor după 8 luni de la tragedia în care au murit 6 oameni! Raportul oficial al INEC S-a aflat cauza exploziei teribile de la Crevedia, în urma căreia 6 oameni au murit arși de vii! Specialiștii de la Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) au publicat raportul care arată că explozia urmată de incendiu a fost provocată din cauză că au fost utilizate pompe neautorizate și care nu permiteau etanșeizarea corectă la supapa cisternelor.
Caz șocant la Iași. Un bărbat s-a "îndrăgostit" de o femeie măritată și îi amenință soțul cu moartea Caz șocant la Iași. Un bărbat care susține că s-a îndrăgostit de o femeie măritată, pe care nici măcar nu o cunoaște, a ajuns să-l amenințe pe soțul acesteia cu moartea, pe motiv că le-ar sta în calea "fericirii".
Carmen Dan, chemată la poliție să dea declarații într-un dosar privind acordarea ilegală a unor permise de conducere - SURSE Carmen Dan, fostul ministru de Interne, ar urma să fie audiată la IPJ Ilfov într-un dosar privind acordarea ilegală a unor permise de conducere, potrivit surselor citate de Realitatea Plus. Mai precis, chiar fostul demnitar și-ar fi reînnoit permisul în baza unor documente vizate de persoane neautorizate. Carmen Dan are calitatea de martor, au precizat sursele citate.
Cel mai de temut criminal în serie din România ar putea fi eliberat din închisoare, deși a fost condamnat pe viață Iulian Țigănilă, un criminal în serie care a îngrozit România, ar putea ieși curând din pușcărie, deși a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Judecătorii i-au înlocuit pedeapsa de închisoare pe viață cu o sentință mai blândă.