Dosarul Pantelimon. Doctorițele cercetate pentru OMOR CALIFICAT sunt LIBERE! Ele se pot întoarce la spital Doctorițele de la spitalul Pantelimon, acuzate de omor calificat au fost scoate din arest și duse la Curtea de Apel. Mgiastrații au decis ca inculpatele să fie cercetate în libertate. Între timp, șefa secției ATI de la spitalul groazei și-a dat demisia, spune ea, din cauza presiunii publice.
Trei bărbaţi, reţinuţi după ce au agresat un altul şi l-au urcat cu forţa într-o maşină. Scene șocante în trafic, la Craiova Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 și 45 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au agresat un altul şi l-au urcat cu forţa într-o maşină. Victima a fost abandonată pe o stradă din Craiova, iar apoi autoturismului a fost blocat în trafic de poliţişti.
Dosarul Alfred Bulai. Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Ştiinţe Politice din SNSPA, audiat ca martor Cristian Pîrvulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, va fi audiat marţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul în care este vizat profesorul Alfred Bulai pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.
BAC 2024, sesiunea de toamnă. Anchetă uriașă la Vaslui după ce subiectele la Limba română au apărut în mediul online Sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat nu este deloc una lipsită de incidente. Din contră, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a demarat cercetări după ce subiectele la sesiunea la Limba română au apărut fotografiate pe Internet la scurt timp după începerea probei. Conform primele informații, există indicii că pozele ar fi fost făcute la centrul de examen care funcţionează la Liceul "Ştefan Procopiu" din municipiul Vaslui.
Dan Diaconescu ar apărea în 15 secvențe video în care face sex cu o adolescentă Dan Diaconescu ar fi fost filmat cu un telefon ascuns de cel puțin 14 ori în timp ce se afla în dormitor cu una dintre părțile vătămate din dosarul în care fostul om de televiziune a fost trimis în judecată pentru sex cu minore și folosirea prostituției infantile, potrivit Realitatea Plus.
Percheziții la SNSPA, în cazul sociologului Alfred Bulai, acuzat de hărțuire sexuală și folosirea funcției în scop sexual Trei percheziții au loc, la această oră, în cazul sociologului Alfred Bulai. Una dintre acestea se desfășoară la sediul facultății unde preda cel care este acuzat de mai multe studente de hărțuire sexuală.
Doctorițele de la Spitalul Sf. Pantelimon, arestate pentru OMOR, au ajuns la Curtea de Apel București. Acestea cer să fie cercetate în libertate Curtea de Apel București (CAB) judecă marți contestația doctoriţelor Maria Miron şi Mirela Păiuş de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon, arestate preventiv pentru omor calificat, cu premeditare. Cele două cer să fie eliberate pe cauțiune.
Crima din Brăila. Mutare bombă în dosarul doctoriței ucise în cabinetul stomatologic. Soțul a făcut plângere penală Mutare bombă în dosarul doctoriței ucise în cabinetul stomatologic. Soțul Marianei Gavril se teme pentru viața lui și le cere procurorilor să facă lumină în acest caz. Bărbatul a făcut și o plângere penală pentru tâlhărie pentru că telefonul femeii a dispărut după crimă.
Demisie de răsunet la Spitaul Pantelimon: șefa ATI a renunțat la funcție. Motivele invocate Şefa Secţiei ATI la Spitalul ”Sf. Pantelimon”, acolo unde în prezent se desfăşoară o anchetă de proporții în urma unui val de decese suspecte, a demisionat luni din funcție. Din primele informații, se pare că aceasta ar fi motivat rețiuni personale.
Paul de România, interviu sfidător după ce a fentat justiția din România: "Nu sunt obișnuit să fiu arestat” Autointitulatul "prinț" Paul de România sfidează justiția română, într-un interviu acordat recent unei publicații din Malta, țară care amână extrădarea sa pentru a-și executa pedeapsa primită în dosarul "Ferma Băneasa". Fugarul le-a declarat jurnaliștilor că nu este "obișnuit să fie arestat", deși acest lucru i s-a întâmplat în România.
Dosar penal dupa "eutanasierea" a 60 de câini în adăpostul Primăriei Tg.Jiu. Oamenii legii vorbesc de ucidere fără drept Poliția Gorj a deschis un dosar penal în urma reclamațiilor primite, privind omorârea a zeci de câini aflați într-un adăpost care aparține Primăriei Tg. Jiu. Deși administratorii au invocat o eutanasiere făcută conform legii, anchetatorii vorbesc despre omor.
Un an de la tragedia de la 2 Mai. Cum decurge PROCESUL în care Vlad Pascu este acuzat că a UCIS doi tineri de 20 și 21 de ani S-a împlinit un an de la cumplitul accident din 2 Mai acolo unde Vlad Pascu, șoferul care a urcat drogat la volan, a ucis doi adolescenți. Acesta se află în arest preventiv încă de anul trecut, însă procesul este amânat pentru expertiza medicală.
Doctorița poreclită "doamna cu coasa", adusă la audieri. Ce vor să afle procurorii care au deschis dosarul morților suspecte de la Sf. Pantelimon? Doctorița poreclită "doamna cu coasa" a fost adusă luni la audieri, în dosarul în care este acuzată că ar fi provocat moartea mai multor pacienți de la secția ATI, prind reducerea dozelor de tratament administrat cu ajutorul injectomatelor.
Generalul Dumbravă, ironic după ce s-a prezentat la poliție. Partenerul lui Coldea a glumit din nou cu plicul galben, dar și-a băgat coada și în ancheta de la Sf.Pantelimon - VIDEO Dumitru Dumbravă este din nou ironic în fața jurnaliștilor. Generalul a spus că nu i-a fost ridicat controlul judiciar pentru că nu a avut la el plicul galben în ziua în care a fost emisă decizia. Mai mult, partenerul de afaceri al lui Florian Coldea nu ezită să își bage coada și în alt scandal - cel de la spitalul "Sf. Pantelimon".
A pierdut peste 200.000 de lei crezând că face investiția vieții în acțiuni din energie. Atenție la falsele oferte în numele unor mari companii din energie! Reclamele înșelătoare la diverse investiții bursiere fac tot mai multe victime. Un sucevean a pierdut peste 200.000 de lei după ce a permis accesul unor persoane necunoscute la datele sale bancare, amăgit cu iluzia unei investiții de succes.
Partenerul sinucigaș ai "doamnei cu coasa" de la Sf. Pantelimon urmează să fie audiat de procurorii militari Medicul de la Spitalul Militar care ar fi încercat să se sinucidă, pe fondul anchetei privind pacienții morți de la secția ATI a Spitalului "Sf. Pantelimon" va fi audiat de către procurorii militari. Printre altele, partenerul doctoriței poreclite "doamna cu coasă" trebuie să explice de unde și-a procurat substanțele cu care ar fi încercat să-și pună capăt zilelor.
Dosarul de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Conversații șocante între „doamna cu coasa” și iubitul sinucigaș Controversă uriașă în privința tentativei de suicid a iubitului doctoriței poreclită de colegi „doamna cu coasa”. Bărbatul, şi el medic de Terapie Intensivă, şi-ar fi injectat un medicament puternic. Concidenta sau nu, incidentul a avut loc după ce anchetatorii au dezvaluit că și numele lui apare în stenogramele din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon. Au fost surprinse conversații șocante pe care medicul le poartă cu una dintre doctorițele acuzate de omor cu premeditare. Între timp, peste 80 de medici români de la terapie intensivă, care lucrează în Franţa arată, într-o scrisoare deschisă, necesitatea ca şi în România să existe un cadru legal privind îngrijirile din fază terminală.
Iubitul „doamnei cu coasa” de la Pantelimon este conștient. El va fi audiat de procurori Iubitul doctoriței de la Spitalul Sf. Pantelimon supranumite „Doamna cu coasa” a ieșit din comă și este conștient în acest moment. Bărbatul urmează să fie audiat de oamenii legii.
Parlamentarii schimbă legea după accidentul din Parcul Pantelimon. Ce se întâmplă cu cei care se urcă la volan fără permis După accidentul terifiant din parcul Pantelimon, doi parlamentari au înaintat o propunere legislativă prin care persoanele care se urcă la volan fără permis, dar şi cele care le încredințează mașinile să fie condamnate la închisoare cu executare.
Iubitul doctoriței de la Spitalul Pantelimon, supranumită "doamna cu coasa", ar fi încercat să se sinucidă Iubitul Mariei Miron, una dintre cele două doctorițe arestate în dosarul crimelor de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din București ar fi încercat să se sinucidă, vineri, într-o toaletă publică din Brașov. Bărbatul, medic și el, apare în stenogramele din dosar, în timpul unei discuții cu partenera sa, supranumită "doamna cu coasa".
Percheziții la o firmă din Vâlcea: Mii de litri de substanțe periculoase, confiscate de poliție Polițiștii din Constanța au desfășurat astăzi o operațiune amplă în județul Vâlcea, vizând sediul și punctul de lucru al unei firme locale. Perchezițiile au condus la descoperirea a 8.500 de litri de precursori de explozivi și alte substanțe periculoase, deținute ilegal.
Reacția Poliției Române în scandalul drugtest: „Investiția în aceste aparate NU este o risipă” Poliția Română reacționează la acuzațiile venite dinspre opinia publică privind investiția de aproape 2 milioane de euro în aparatura pentru testarea șoferilor împotriva drogurilor.
Un tânăr criminal din București a primit închisoare pe viață. Incredibil ce i-a făcut iubitei sale Un tânăr din București a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce judecătorii au fost șocați de brutalitatea cu care și-a ucis iubita. Decizia instanței vine în urma unui caz terifiant care a lăsat comunitatea în stare de șoc.
Aparatele drugtest dau rateuri multe, deși au costat o avere: unul singur ajunge la 14.000 de lei Aparatele de testare a șoferilor împotriva drogurilor au costat bugetul țării aproape 2 milioane de euro și nici nu indică mereu valorile corecte. Un singur astfel de drugtest costă 14.000 de lei.
Suspectul principal NU a fost pacientul doctoriției ucise la Brăila! Noi probe în dosar care-l incriminează pe bărbat Anchetatorii demontează apărarea principalului suspect în cazul crimei de la Brăila. Oamenii legii au ajuns la concluzia că bărbatul nu a fost niciodată pacientul doctoriței ucise. Mai mult, criminaliștii fac verificări ale conturilor bancare ale lui Maricel pentru a afla dacă a fost sau nu plătit pentru a ucide pe doctoriță.
Scandalul continuă la Spitalul Sfântul Pantelimon: O doctoriță a anunțat că a fost amenințată de un bărbat Spitalul Sfântul Pantelimon din București este din nou în centrul atenției, după ce o doctoriță de la secția de terapie intensivă a depus o plângere la poliție, afirmând că a fost amenințată de un bărbat. Incidentul a avut loc după ce bărbatul a intrat în spital și a devenit agresiv verbal când a aflat că doctorița pe care o căuta nu era de gardă. Aceasta a fost nevoită să solicite intervenția poliției după ce a simțit că este în pericol.
ATENȚIE! A apărut o nouă metodă de înșelăciune: citații false pentru infracțiuni precum pedofilie, pronografie infantilă sau hărțuiri sexuale A apărut o nouă metodă de înșelăciune, în care sunt transmise, de cele mai multe ori prin intermediul email-ului, citații falsificate. Autorii utilizează numele unor oficiali sau ofițeri de poliție, pentru a conferi autenticitate înscrisurilor, inducând în eroare și provocând panică în rândul populației.
Caz șocant în București. Un bărbat a vrut să cumpere o mașină, dar a fost jefuit de așa-zișii vânzători Caz șocant în Capitală. Trei indivizi au ajuns în spatele gratiilor după ce au bătut și jefuit un bărbat. Aceștia i-au întins o capcană victimei și i-au furat suma de 60.000 de lei. Mascații au descins la locuința hoților.
Decizie controversată în dosarul nou-născuților care au murit după ce s-au infectat cu nosocomiale în spitalul din Iași. Procurorii au clasat cazul Procurorii au clasat cazul în care Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Cuza Vodă” Iași era inculpat pentru ucidere din culpă. Magistrații spun că „nu a existat nu este suficientă simpla legătură de cauzalitate dintre faptă și deces”
Incident bizar la evenimentul dedicat gimnastei Anei Maria Bărbosu. Un bărbat îmbrăcat în jandarm şi având o armă neletală asupra sa, depistat printre participanți Incident la evenimentului dedicat gimnastei Ana Maria Bărbosu, care a obținut bronzul la Jocurile Olimpice din Paris. Un bărbat care purta obiecte vestimentare cu însemnele Jandarmeriei fără drept, având asupra sa o armă neletală, a fost depistat de jandarmii vrânceni joi seara, la Focşani, în timpul evenimentului. Bărbatul a fost legitimat şi condus la audieri. Pentru moment, nu se cunoaște motivul pentru care bărbatul se afla la eveniment și nici de ce era îmbrăcat astfel.