"Echipajul din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Focşani, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu la o adunare publică avizată, în Piaţa Unirii din Municipiul Focşani, a identificat un bărbat purtând obiecte vestimentare cu însemnele \"Jandarmeria\" şi având asupra sa un pistol care, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este de tip airsoft. S-a procedat la interceptarea şi legitimarea persoanei în cauză, stabilindu-se faptul că acesta nu avea dreptul de a purta uniforma şi nici de a deţine arme neletale la adunările publice", a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vrancea.
Potrivit Jandarmeriei, tânărul a fost condus la sediul Poliţiei în vederea continuării cercetărilor, iar pistolul a fost ridicat în vederea confiscării.
În acest caz au fost întocmite actele de sesizare cu privire la săvârşirea faptelor prevăzute de articolul 372 litera b) Cod Penal - Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Jurnaliștii americani critică dur decizia TAS în favoarea româncei Ana Maria Bărbosu
Gimnasta Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a primit, joi, titlul de Ambasador al municipiului Focşani, în cadrul unei eveniment care i-a fost dedicat, organizat în Piaţa Unirii din centrul oraşului, unde sportiva a fost întâmpinată de circa o mie de persoane.