Cine i-a scăpat pe politicieni de acuzațiile din dosarul EADS - Cum a fost detonată o anchetă la care DNA a lucrat ani de zile Deși s-a lucrat ani la rând pentru dosarul EADS, DNA l-a clasat la finalul lui 2018 după ce a constatat că nu există probe pentru a incrimina vreo persoană. Soluția nu a surprins la acea vreme, întrucât DNA nu mai transmitea de ani buni informări legate de ancheta în care au fost vizate nume grele precum Vasile Blaga, Cătălin Harnagea, Dinu Pescariu sau Claudiu Florică.
Sorin Oprescu ar putea scăpa de închisoare. Curtea de Apel București admite anularea condamnării Fostul edil-șef al Capitalei pare să îi fi înduplecat pe judecătorii de la Curtea de Apel București, care i-au admis în principiu anularea condamnării în mega dosarul în care este vizat. Curtea de Apel București l-a condamnat în lipsă pe Sorin Oprescu la 10 ani și opt luni de închisoare. Pedeapsa a fost dublată față de condamnarea pe fond, când a primit cinci ani și patru luni de închisoare.
Monica Macovei, pusă la punct de judecători. Ce gafă a făcut fostul ministru al Justiției Monica Macovei este pusă la punct de judecători. Fostul ministru al Justiției a primit o ”lecție de Drept” de la magistrații Judecătoriei Sectorului 4. Asta după ce a încurcat Civilul cu Penalul, în dosarul în care a formulat cererea de asigurare a probelor.
Evadare din arest pentru copii - răsturnare de situație în cazul femeii din Bacău care a fost prinsă la furat Tânăra care fusese reținută de polițiști dintr-un magazin din apropierea casei sale a scăpat de acuzația care îi adusese arestarea, însă acum trebuie să răspundă pentru că a fugit din arestul IPJ Bacău.
Mecanic reținut după ce a vândut mașina clientului - cazul care i-a uimit până și pe polițiștii din România Un mecanic din Constanța a vândut mașina pe care trebuia s-o repare. Suma, deloc de neglijat: 20.000 de euro.
Un deputat care a candidat pe listele AUR riscă închisoarea pentru o amendă de 40.000 de lei - Spune că nu are bani Un fost deputat AUR riscă să ajungă după gratii. Daniel Rusu nu vrea să plătească amenda penală în valoare de 40.000 lei, relatează Realitatea PLUS.
Niculae Bădălău își va petrece sărbătorile în arest. Contestația fostului baron PSD, respinsă Fostul senator PSD și vicepreședinte al Curții de Conturi, Niculae Bădălău, își va petrece sărbătorile în spatele gratiilor. Înalta Curte de Casație şi Justiție a respins, joi, contestația depusă de avocații fostului baron de Giurgiu față de arestarea sa preventivă.
Fost participant la un popular show culinar TV, arestat la Oradea pentru agresiune sexuală. Dezvăluiri șocante Un fost concurent al unui popular concurs culinar TV, maseur la Spitalul de recuperare Băile Felix, a fost arestat pentru agresiune sexuală. Bărbatul a fost reclamat de mai multe paciente că le-ar fi atins în zonele intime.
Emanuel Ungureanu, plângere penală pe numele lui Rafila: „Sistemul e în colaps, el se plimbă prin țări exotice” Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus la Parchetul General un denunţ împotriva ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila. Acesta îl acuză pe ministru că s-a folosit de funcţie pentru favorizarea unor persoane, în contextul vizitei recent efectuate în Cuba, dar şi al altor deplasări interne şi internaţionale. Ungureanu spune că a depus o sesizare și la Agenția Națională de Integritate.
Acuzații grave pentru ministrul de Interne din Republica Moldova. Protejează o femeie care a ucis o copilă de 10 ani pe trecerea de pietoni Fetița în vârstă de 10 ani din orașul Fălești a fost lovită mortal pe trecerea de pietoni de avocata stagiară Mihaela Belousov, în vârstă de 24 de ani. Identitatea ei a fost dezvăluită de Cristian Mihai (Rizea) pe canalul de Telegram. Mai mult, jurnalistul susține că ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, încearcă să o protejeze pe ucigașă.
Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, trimis în judecată de DNA DNA a publicat un comunicat de presă prin care anunță că Adrian Chesnoiu, fostul ministru al Agriculturii, a fost trimis în judecată. Chesnoiu e cercetat pentru trucarea unui concurs de angajare. Un candidat a promovat examenul chiar fără să obţină punctajul necesar.
Violatorul de la mall-ul din Galați a fost arestat Un tânăr de 17 ani a fost arestat pentru viol, scrie realitateadegalati.net.
Despăgubiri de 10.000 de euro după ce și-a rupt mâna în autobuz O femeie din Iași a primit despăgubiri după ce și-a rupt mâna din cauza unei frâne bruște a șoferului autobuzului în care se afla.
Fata violată în toaleta unui mall din Galați, în ȘOC - Fostul ei prieten, de negăsit - Noi detalii dezvăluite - Filmul agresiunii Este alertă în județul Galați. Un adolescent de 17 ani, care și-a violat fosta iubită de 15 ani, în toaleta unui mall, este de negăsit, la aproape o săptămână de la incident. Autoritățile cred că baiatul este ascuns chiar de rudele sale, relatează Realitatea PLUS.
Profesor surprins când făcea sex cu o elevă. Cea care a făcut descoperirea era mama adolescentei Caz șocat în Târgu-Jiu. O femeie și-a prins fiica în vârstă de 16 ani în timp ce întreținea relații sexuale cu profesorul de informatică. Bărbatul de 42 de ani îi fusese dascăl fetei în clasa a opta.
Primarul din Zărnești, trimis în judecată pentru tentativă de fraudă cu bani de la UE Alexandru Lucian Igrişan a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru că ar fi pus la dipoziţia Ministerului Dezvoltării mai multe documente false privind finalizarea unui centru de informare şi promovare turistică, în încercarea de a obţine pe nedrept fonduri nerambursabile de aproximativ 300.000 de lei.
Fratele manelistului Tzancă Uraganu s-ar fi dat drept preot pe Facebook și cerea bani - Polițiști au descins la el acasă Mai multe percheziții au avut loc marți dimineața în Ploiești. Printre cei vizați se numără și fratele cântărețului Tzancă Uraganu. Acesta s-ar fi dat drept preot în mediul online pentru a lua bani de la oamenii naivi.
Un român s-a trezit că are de plătit rate fără să fi luat vreun credit. Cum a fost descoperită înșelăciunea Un fost angajat al unei bănci din Timișoara a fost condamnat în primă instanță la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru că a luat un credit în numele verișorului său. Totul a fost descoperit când angajatul băncii nu a mai putut plăti ratele.
Val de demisii în Justiție de teama tăierii pensiilor speciale. Pensia medie a unui magistrat depășește 20.000 de lei pe lună De frică să nu rămână fără pensiile speciale, judecătorii și procurorii pleacă masiv din sistem. Doar ieri s-au pensionat aproape 50 de magistrați. Asta după ce, în urmă cu două săptămâni, alți 25 și-au depus cererile de ieșire din sistem. Toate au fost aprobate prin decret al președintelui. Pensia specială medie a magistraților depășește suma de 20.000 de lei pe lună.
Percheziții în Ploiești la mai mulți preoți falși care au cerut bani credincioșilor pe Facebook Trei percheziţii au loc marţi dimineaţă în Ploieşti, la persoane suspectate de înşelăciune, după ce au solicitat diverse sume de bani pretinzând pe o reţea socială că ar fi preoţi şi ar putea rezolva diverse probleme.
Exod masiv în JUSTIȚIE pentru pensii speciale - 45 de decrete într-o zi, semnate de Iohannis - Magistrați importanți, eliberați din funcție Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete de eliberare din funcție pentru peste 40 de judecători și procurori. Magistrați importanți se află printre cei care au optat pentru pensii speciale.
Alina Bica și Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, scapă de condamnări în dosarul ANRP Înalta Curte a încetat procesul penal față de inculpații din dosarul ANRP, privind o serie de retrocedări ilegale, deoarece faptele s-au prescris.. Printre cei care scapă de acuzații se află fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, dar și fostul soț al Elenei Udrea, Dorin Cocoș. Acesta fusese condamnat, în primă instanţă, la trei ani închisoare pentru trafic de influenţă.
Niculae Bădălău a fost revocat din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi Comisiile de buget-finanţe au dat aviz pozitiv, cu unanimitate de voturi, raportului cu privire la revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi. În plen, 308 au votat pentru destituirea lui Bădălău.
Liderul Clanului Duduianu, săltat de mascați după ce imagini indecente cu propriul copil, de 3 ani, au ajuns pe internet Liderul unui cunoscut clan de interlopi din București a fost săltat de poliție și DIICOT în dimineața zilei de luni, 5 decembrie. Investigatorii în cercetează pentru trei fapte deosebit de grave.
Parlamentul votează, astăzi, REVOCAREA din funcţie a lui Niculae Bădălău de la Curtea de Conturi - El este arestat preventiv pentru dare de mită Camera Deptaţilor şi Senatul se reunesc în şedinţă comună, astăzi, pentru a vota revocarea din funcţie a lui Niculae Bădălău din funcția de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi, după ce fostul parlamentar PSD a fost arestat sub acuzaţiile de dare de mită și trafic de influență.
O femeie a fost păcălită să-i dea 22.000 de euro de un fals general, pe care l-a cunoscut pe internet O femeie din oraşul sucevean Vicovu de Sus a sesizat Poliţia că a fost înşelată de un bărbat pe care l-a cunoscut pe o reţea de socializare şi care, pretinzând că este general de război în Orientul Mijlociu, i-a cerut, cu titlu de împrumut, peste 22.000 de euro.
Scandal cu pistoale la un mall din Brăila. Poliția n-a găsit nimic - VIDEO Scene șocante în parcarea unui centru comercial din Brăila. Un individ ar fi vrut să împuște trei bărbați, iar incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere. Tinerii vizați de atac au sunat speriați la 112, dar poliția nu a găsit, deocamdată, niciun indiciu clar.
Un primar din România oferă mii de euro recompensă pentru prinderea unor hoți Primarul comunei tulcene Smârdan, locul unde se construiește podul suspendat de la Brăila, oferă recompense de mii de euro celor care ajută la prinderea unor hoți care au furat motoarele unor bărci. Edilul a postat și filmarea în care se vede cum au acționat infractorii.
Scandal cumplit într-un bar: Mai mulți clienți s-au lovit cu bâte, pumni și picioare - 10 persoane, REȚINUTE Scandal cumplit într-un bar din Bistrița Năsăud. Mai mulți clienți s-au lovit cu bâte, pumni și picioare, iar 10 persoane au fost reținute.
Iubita lui Sorin Oprescu, în pragul evacuării din vila din Primăverii - Casa ar fi fost achiziționată cu bani din activitatea infracțională a fostului primar Iubita lui Sorin Oprescu, în pragul evacuării din vila din Primăverii. După Moș Niculae, Adriana Nica ar putea fi dată afară din imobilul de lux. Ea nu se dă bătută și nu vrea să renunțe cu una cu două la casa din Nordul Capitalei.