Mai multe persoane sunt suspectate de înșelăciune, după ce au solicitat diverse sume de bani pretinzând pe o reţea socială că ar fi preoţi şi ar putea rezolva diverse probleme.
Potrivit unor surse unul dintre cei vizați este chiar fratele lui Tzancă Uraganu. Bărbatul e unul dintre cei care ar fi utilizat o rețea de socializare prin intermediul căreia ar fi pretins că e preot și că poate rezolva orice problema, contra cost.
Fratele lui Tzanca Uraganul va fi dus la audieri împreună cu ceilalți suspecți.
”În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, efectuează 3 percheziţii domiciliare, în municipiul Ploieşti, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, precizează IGPR.
Prejudiciul estimat în cauză este de 80.000 de lei.