Ministrul Sportului, Eduard Novak, amendat: trebuie să achite în fiecare zi câte 600 de lei Ministrul Sportului, Eduard Novak, va plăti o amendă zilnică de 600 lei. Este decizia Curții de Apel București după ce magistraţii l-au găsit vinovat pentru că a oprit, în anul 2018, finanţarea Federației Române de Tenis.
Motivarea uluitoare a judecătorilor pentru frații Tate, arestați la domiciliu: "Sunt integrați social, au un grad ridicat de instruire" Începând cu 31 martie 2023, frații Andrew și Tristan Tate se află în arest la domiciliu. Arestul expiră la finele lui mai. Ce spune motivarea instanței legat de această măsură indulgentă?
Dosarul Tomata Otrăvită. Traficanții de chimicale au vândut otravă la fermieri din toată țara Crește numărul suspecților în cazul contrabandei și utilizării stimulenților toxici în cultura de tomate. Investigația a scos la iveală că aceste chimicale au ajuns și în alte județe.
Caz șocant în Suceava: o doctoriță a fost înjunghiată de soț - copiii erau în camera de alături Caz șocant la Suceava. O doctoriță a fost înjunghiată de soțul ei. În camera alăturată se aflau cei doi copii ai cuplului. Medicul a ajuns la Spitalul din Suceava cu plăgi înjunghiate la nivelul feței, la un ochi și în regiunea cervicală.
Caz șocant în Vâlcea: O fată de 15 ani, sechestrată, drogată și violată de colege după o petrecere - 4 fete, arestate preventiv Caz șocant în Râmnicu Vâlcea. Patru tinere sunt acuzate că ar fi drogat, sechestrat și violat o adolescentă de 15 ani după o petrecere într-un club. Detalii cutremurătoare au ieșit la iveală.
Spitalul Militar Central, anunț după tentativa de omor din 6 mai a unui asistent medical - Cum se simt cele trei victime Spitalul Militar Central a reacționat la aproape o săptămână de la incidentul grav în care trei paciente au fost sedate intenționat de un asistent medical. Conducerea spitalului a anunțat că „viața pacienților nu a fost în pericol”.
Bărbatul de 74 de ani care a vrut să intre cu cuțite și alte arme albe în Parlament, AGRESIV cu jurnaliștii - Explicații halucinante la Poliție - VIDEO Bărbatul care a încercat să intre vineri cu două cuțite în Palatul Parlamentului, alături de alt bărbat, tot revoluționar, a dat explicații halucinante despre gestul său, potrivit Realitatea PLUS. Mai mult, acesta a încercat să lovească mai mulți jurnaliști chiar în fața Secției de Poliție. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru portul fără drept de obiecte periculoase.
Tânărul de 18 ani care a furat o locomotivă a fost reținut. El s-a filmat în timp ce făcea manevre - VIDEO Tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă și furt în scop de folosință. El a furat o locomotivă din stația Medgidia și intenționa să ajungă la Constanța.
Percheziţii domiciliare într-un dosar penal de evaziune fiscală. Mascații au descins în Bucureşti şi Ilfov Poliţiştii şi procurorii efectuează, vineri dimineață, mai multe percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în județul Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală în care sunt urmărite penal nu mai puțin de 15 persoane. Potrivit poilițiștilor, prejudiciul în acest caz se ridică la 9 milioane de lei.
Primele SANCȚIUNI după ce un copil de 7 ani a venit cu arma cu lunetă la școală, în Constanța - Ce a pățit tatăl băiatului Poliția a anunțat primele sancțiuni aplicate în cazul șocant în care băiatul de 7 ani din Constanța a venit la școală cu o pușcă airsoft cu lunetă.
Tânărul care a furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Capela Cotroceni - REȚINUT pentru 24 de ore Hoțul care a furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Capela Cotroceni a fost reținut, anunță Poliția.
Dosar PENAL pentru legumicultorii din Buzău și Ilfov, după acțiunea Corpului de Control trimis de Daea - Cazul tratării cu PESTICIDE a roșiilor Dosar penal pentru mai multe infracţiuni în cazul legumicultorilor din Buzău și Ilfov, suspectați de tratarea cu pesticide a tomatelor pentru a le forța coacerea. Corpul de Control al Ministerului Agriculturii a făcut mai multe verificări în regiune.
Gorj, județul unde "s-a născut" primul baron local. Bătăliile politice celebre de pe plaiurile gorjene Gorj este județul cu cele mai renumite bătălii politice. Aici a apărut titulatura de „baron local”. Nicolae Mischie a fost numit așa pentru felul în care a condus județul Gorj cât timp s-a aflat la putere. A fost președinte al Consiliului Județean, dar și președinte al filialei Gorj a PSD. Aceste funcții importante veneau cu o putere uriașă asupra instituțiilor din județ. La un moment dat se spunea că nimic nu se întâmplă în Gorj fără ca mai întâi să ştie Mischie. O altă legendă locală spune că oricine trecea pragul biroului său era servit cu un pahar de whisky. Pasionat de arme, Mischie a introdus ilegal în ţară o puşcă de vânătoare, din cauza căreia s-a și ales cu o condamnare la închisoare cu suspendare. În 2013, Nicolae Mischie a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență și luare de mită.
Întâlnire spumoasă între protestatarul Ceaușescu și Andrew Tate - Lecție de limba română, la Curtea de Apel Întâlnire spumoasă între protestatarul Marian Ceaușescu și Andrew Tate. Prezent la Curtea de Apel București pentru a cere voie instanței să părăsească arestul la domiciliu pentru a merge la dentist, influencerul britanic a avut ocazia să învețe limba română de la Marian Moroșanu, numele real al protestatarului Ceaușescu.
Decizie a Curții de Justiție UE. A decedat pilotul la manșă, dar compania aviatică tot trebuie să plătească despăgubiri pentru întârzieri Anularea unui zbor din cauza decesului inopinat al copilotului nu exonerează compania aeriană de obligația sa de compensare a pasagerilor, au hotărât judecătorii de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Achiziții publice cu „dedicație”. Percheziții de amploare ale DNA. Este vizată și o instituție Procurorii DNA fac, joi, 16 percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Braşov, Ilfov şi Argeş. Acțiunea se desfășoară într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupţie în atribuirea unor contracte de achiziţii publice. Este vizată şi o instituţie publică.
Un adolescent de 16 ani, prins de jandarmi cu un cuțit în incinta unui liceu din Craiova Un adolescent de 16 ani a fost prins de jandarmi după ce a intrat într-un liceu din Craiova, având asupra sa un cuțit cu lama de peste 27 de centimetri. Elevul se afla în zona liceului şi avea un comportament neadecvat, fapt care a atras atenţia jandarmilor din apropiere.
Anchetă de amploare în Dâmbovița. Două femei au „administrat” aproape 700.000 de lei de la opt școli Două femei, cu funcție de administrator, au delapidat opt unități de învățământ din județul Dâmbovița. Prejudiciul se ridică la aproape 660.000 de lei. Cele două au fost reținute pentru 24 de ore, urmând, ca pe parcursul acestei zile, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Marius Ionel Nuță, șpăgarul de la ADS, acord cu procurorii. Ar putea scăpa cu 3 ani de închisoare cu suspendare Acuzat că ar fi luat mită de aproape 350.000 de euro de la un om de afaceri, directorul de la Domeniile Statului a făcut un acord de recunoaștere a vinovăției și ar putea scăpa cu doar 3 ani de închisoare, cu suspendare.
INCREDIBIL! Un bărbat a furat moaștele dintr-o biserică, dar și ale obiecte valoroase Un bărbat de 25 de ani din Ilfov a „vizitat” mai multe lăcașuri de cult din București, de unde a furat, pen lângă obiecte de patrimoniu, și cutia cu moaște, care era din aur.
Noi DETALII halucinante din ancheta fostului șef al DIICOT: Horodniceanu ar fi lovit mașina Poliției cu mâna Apar detalii noi din ancheta care îl vizează pe Daniel Horodniceanu. Potrivit unor surse, fostul șef al DIICOT ar fi lovit cu mâna mașina oamenilor legii. Mai mult, raportul anchetei interne făcute de IPJ Iași a stabilit că cei doi agenți nu au nicio responsabilitate. Evenimentul a fost într-adevăr filmat cu telefonul personal de unul dintre agenți, și nu cu body-cam-ul, însă numai pentru a se asigura că lucrurile nu degenerează.
Lucian Bode, despre protestele AUR: „Este inadmisibil să intri în Parlamentul României cu muniție și cu droguri” Lucian Bode - ministrul Afacerilor Interne a comentat, joi, incidentele de la protestele AUR. Oficialul spune că „este inadmisibil să intri în Parlamentul României cu muniție și cu droguri”.
Percheziții ample la un lanț de benzinării. Cât lua angajații pe bonuri fiscale false, eliberate cu comision Polițiștii din județul Alba au efectuat 35 de percheziții în cadrul unui dosar penal care vizează fapte de evaziune fiscală. În perioada 2018 - 2022, mai mulți angajați ai unei societăți comerciale care comercializează carburanți ar fi eliberat în favoarea unor societăți comerciale bonuri fiscale care atestau achiziții de carburant, cu toate că vânzările ar fi fost efectuate altor persoane.
Organele de urmărire penală, SESIZATE după agresiunea protestatarilor AUR față de Ludovic Orban - Bătăușii, identificați A fost răfuială în toată regula la porțile Parlamentului. Protestatarii AUR s-au bătut cu jandarmii și au îmbrâncit deputații care încercau să intre în curtea Casei Poporului. Printre parlamentarii bătuți și scuipați este și Ludovic Orban. Fostul premier a fost salvat de Antonio Andrusceac și a scăpat în ultima clipă, după ce forțele de ordine au făcut scut în jurul său să îl scape din mâinile oamenilor furioși. Și deputatul UDMR - Csoma Botond a fost înjurat de mulțime. Peste 400 de simpatizanți ai partidului condus de George Simion au făcut scandal în fața Casei Poporului.
Cum iau bani polițiștii șpăgari și care este categoria de șoferi pe care nu o suportă deloc. Dialoguri halucinante Șpaga la polițistul de la circulație nu este o practică nouă, însă există mulți angajați ai MAI care uită pentru ce sunt puși să patruleze pe străzi. Așa este și cazul celor doi angajați de la Poliția Rutieră Bacău, prinși că luau bani ca să nu dea amenzi șoferilor.
Cercetările continuă după violențele din Parlament - Asalt brutal la democrație: Noi date din ancheta gloanțelor Amenzi de zeci de mii de lei și trei dosare penale! Este singurul… “câștig” al protestatarilor și membrilor AUR după haosul provocat ieri în jurul parlamentului, în timpul căruia doi deputați au fost agresați în momentul în care au încercat să intre în clădire. Și o consilieră AUR a avut probleme în timp ce încerca să ajungă la biroul său din Parlament, dar nu din cauza protestelor, ci din cauza a 4 gloanțe fără tub găsite de SPP asupra ei.
Percheziții în Prahova, la persoane suspectate de furt. Mascații au descins la mai multe adrese Poliţiştii prahoveni efectuează, joi dimineaţă, patru percheziţii domiciliare la persoane suspectate de furt.
Premieră juridică în România și Europa: Un animal de companie e ființă vie, nu bun mobil - Un câine, încredințat soției într-un partaj, similar copiilor Premieră juridică în România și Europa: Animalul de companie este o ființă vie, cu emoții, nu un bun mobil, și poate fi încredințat similar copiilor în cazul unui partaj la divorț. Asta au dovedit doi avocați orădeni în instanță și un câine a fost dat soției într-un caz de partaj.
Fost șef de Parchet și fost șef al Poliție rutiere din Corabia, reținuți pentru 24 de ore - SURSE Fostul șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, Sorin Lia, a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore, de procurorii din Craiova, potrivit surselor Concret în Olt. Anul trecut, Lia a candidat pentru un pot de membru CSM.
AMENZI după haosul produs de protestatarii AUR: „Jandarmii au aplicat 45 de sancțiuni, în valoare de 50.700 lei” Jandarmeria Capitalei a aplicat 45 de sancțiuni la protestele AUR și caută în continuare persoane care au săvârșit abateri de la cadrul legal în vigoare.