Apărarea lui Dorin Cocoș a pledat, marți, în fața judecătorului Bogdan Alexandru Dari, de la Tribunalul București, că este extrem de importantca acesta să beneficieze de înjumătățirea de pedeapsă. Instanța, deși i-a spus avocatului că nu se poate pronunța înainte de soluție, a constatat că sunt aplicabile dispozițiile de înjumătățit pedeapsa. Avocatul a depus concluziile scrise.
„Sunt două adrese. Una din care rezultă că Dorin Cocoș se implică în acțiuni filantropice, iar cealaltă de la Rahova pentru zilele executate compensatorii, în dosarul Microsoft. După data eliberării sale a reușit sa plătească peste un milion nouă sute mii lei către bugetul de stat. Vă rog să aplicați dubla reducere de pedeapsă și să faceți contopirea cu pedeapsa din Microsoft pe care a executat-o. Apărarea are două solicitări. Să opereze această dublă reducere și a doua ca instanța să constate ca Dorin Cocoș îndeplinește condițiile care reglementează eliberarea condiționată. Apreciez că din înscrisurile depuse, Dorin Cocoș a dat dovezi că s-a îndreptat, are un copil minor, a plătit aproape 2 milioane lei la buget. Are o atitudine creștinească. Interesul statului este să fie în libertate să plătească restul. În concluzie vă solicit să constatați că sunt îndeplinite condițiile și să dispuneți să beneficieze de eliberare condiționată”, a solicitat avocatul lui Dorin Cocoș.
Procurorul DNA: Vă solicit să constatați că fapta de spălare însușită de inculpat, prin procedura simplificată, constituie infracțiune. Condamnarea la mediul limitelor de pedeapsă ca urmare a procedurii simplificării de pedeapsă. Să reduceți perioada în care inculpatul a fost reținut anterior. Să obligați la plata cheltuielilor judiciare.
Instanța a ascultat și dorința lui Dorin Cocoș: „Vreau să continui viața pe care o duc”. Întrebat ce a învățat, Dorin Cocoș a răspuns: „Mult de tot, vorbesc serios”.
Instanța a rămas în pronunțare pentru data de 21.12.2021.
Reamintim că omul de afaceri Dorin Cocoș a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de spălare de bani în legătură cu adjudecarea de către anumite persoane a unui contract de închiriere produse educaţionale Microsoft.