REVOLTĂTOR - Antrenorul revelaţiei din Liga 1 a fost DEMIS. S-a stabilit înlocuitorul său Una dintre cele mai in forma echipe din acest start de sezon a decis sa isi dea afara antrenorul.
Video VIOLENŢE la Cluj, între suporterii CFR-ului şi ai lui "U", înainte de derby. IMAGINI-ŞOC Clujul a găzduit, luni seară, derby-ul Ardealului, dintre CFR şi "U". Din păcate, suporterii celor două formaţii şi-au dat în petec.
Acesta e adevăratul ŞOC pentru Becali! Familia a vrut să-l ferească de VESTE, dar statul n-are milă Gigi Becali ar putea plăti retroactiv aproximativ 7 milioane de euro în contul taxei pe valoare adaugată pe care Fiscul i-a impus-o la multă vreme după ce a încheiat mai multe tranzacţii imobiliare. Mai mult decât atât, patronului Stelei i se cer penalităţi de întârziere mai mari decât taxa. Dacă nu va plăti, terenurile vizate de Fisc ar putea fi scoase la licitaţie.
TARE - E cel mai abil dintre condamnaţi. Cum a rezolvat Gică Popescu să-şi vadă soţia în fiecare zi Fostul component al Generaţiei de Aur are dreptul, lunar, la patru vizite, iar recent a decis să-i primească doar pe soţie şi copiii lor, Maria şi Nicholas.
OFICIAL - Şi-au schimbat antrenorul. L-au numit tehnician pe omul lor "de casă" Ionel Ganea (41 de ani) a ieșit nervos de la ședința la care a participat alături de finanțatorul Valerii Moraru, președintele Nicolae Stanciu și administratorul special Dragoș Frățilă.
DINAMO KIEV - STEAUA LIVE la TV - Veste BUNĂ. EL este atacantul "primit" de Gâlcă înainte de meci DINAMO KIEV - STEAUA LIVE la TV, joi, ora 20:00. Costel Gâlcă, antrenorul Stelei, a pus șemieșecul cu Astra, 0-0 în Ghencea și pe seama faptului că nu s-a putut baza pe Raul Rusescu, ieșit accidentat în minutul 36. Atacantul roș-albaștrilor a căzut destul de rău pe umărul drept, în urma unui duel cu un adversar, și n-a mai putut continua partida.
Clubul Vaslui solicită în instanţă intrarea în insolvenţă a uneia din firmele lui Porumboiu Clubul de fotbal Sporting Club SA Vaslui a solicitat în instanţă intrarea în insolvenţă a uneia din firmele deţinute de omul de afaceri Adrian Porumboiu, SC Comcereal SA Vaslui, invocând o datorie de peste 13 milioane de lei, reprezentând o sponsorizare.
Revenire INCREDIBILĂ la STEAUA Fostul căpitan stelist Alexandru Bourceanu, transferat în iarnă la Trabzonspor, a intrat pe teren alături de foştii săi coechipieri, marţi, la meciul cu Oţelul Galaţi, din ultima etapă a Ligii I, la finalul căruia jucătorii roş-albastri vor primi medaliile de campioni.
VESTE zguduitoare pentru DINAMO! A fost exclusă din Europa Clubul Dinamo se confrunta cu probleme extrem de serioase, licenta pentru cupele europene a "ros-albilor" urmand a fi retrasa.
Manea despre posibilitatea ca George Copos să lucreze la Pro Rapid: L-am primi cu drag Preşedintele FC Rapid, Nicolae Manea, a declarat, luni, referitor la posibilitatea ca omul de afaceri George Copos să iasă din penitenciar pentru a lucra la baza sportivă Pro Rapid, că l-ar primi cu drag pentru că fostul acţionar a făcut totuşi "lucruri bune" la gruparea giuleşteană.
Ştefan Radu, în atenţia cluburilor SSC Napoli şi AC Fiorentina Fundaşul stânga al echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, se află în atenţia cluburilor SSC Napoli şi AC Fiorentina, a anunţat, marţi, cotidianul La Repubblica.
Incidente între jucători la finalul meciului Petrolul - Steaua Incidente între jucători au avut loc, sâmbătă seară, la finalul meciului Petrolul Ploieşti - Steaua, scor 0-0, ca urmare a altercaţiei fotbalistul grupării prahovene, Romario Pires, primind cartonaşul roşu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
VESTE TERIBILĂ pentru FC Rapid şi Gloria Bistriţa Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a respins dosarele cluburilor Rapid şi Gloria Bistriţa privind acordarea licenţei pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I, au declarat pentru MEDIAFAX surse din FRF.
Gică Popescu a ajuns la Calafat, pentru a participa la înmormântarea tatălui său Gică Popescu a ajuns, joi dimineaţă, la Calafat, judeţul Dolj, pentru a participa la înmormântarea tatălui său, după ce comisia de la unitatea de detenţie i-a admis cererea şi i-a acordat o permisie de 24 de ore.
DOSARUL TRANSFERURILOR: Copos și Stoica vor avea în continuare regim de detenție închis Mihai Stoica și George Copos, condamnați în dosarul transferurilor din fotbal, își vor executa în continuare pedepsele la Penitenciarul Rahova în regim de detenție închis, a decis, miercuri, Judecătoria Sectorului 5.
E OFICIAL! Dinamo a cerut intrarea în insolvență FC Dinamo a depus, marţi, la Tribunalul Bucureşti, dosarul prin care solicită deschiderea procedurii de insolvenţă, informează site-ul tmb.ro.
ULTIMELE DECLARAŢII ale tatălui lui Gică Popescu. A murit cu un MARE REGRET Marţi dimineaţă, Gică Popescu a primit o veste tristă la penitenciarul din Rahova unde îşi ispăşeşte pedeapsa de 3 ani, o lună şi 10 zile: tatăl său, în vârstă de 71 de ani, a murit în urma unui infarct.
MESAJ EMOŢIONANT al tatălui lui Gică Popescu Tatăl lui Gică Popescu a murit. Constantin Popescu, tatăl fostului internaţional Gică Popescu, a murit în această dimineaţă, relatează Realitatea TV. În luna martie, Constantin Popescu i-a cerut lui Traian Băsescu să-i elibereze fiul şi să se gândeasca ce a făcut acesta pentru România.
Tatăl lui Gică Popescu a murit Constantin Popescu, tatăl fostului internaţional Gică Popescu, a murit în această dimineaţă.
Veste senzaţională pentru Cristian Borcea și Victor Becali Cristian Borcea și Victor Becali vor executa pedeapsa în regim semideschis, a decis Judecătoria Medgidia, astfel că cei doi, care îşi execută pedeapsa în regim închis la Penitenciarul Slobozia, s-ar putea alătura lui Gigi Becali în Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța.
Steaua şi-a asigurat titlul de campioană a României la fotbal Echipa Steaua Bucureşti şi-a asigurat, joi, titlul de campioană a României, al 25-lea din istorie, în urma victoriei din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0, în etapa a XXXI-a a Ligii I.
VESTE BOMBĂ LA DINAMO! Negoiță se retrage Ionuţ Negoiţă a decis să se retragă din viaţa publică. Acuzele de blat din ultima vreme, dar şi nemulţumirile suporterilor lui Dinamo l-au făcut pe acţionarul majoritar din "Ştefan cel Mare" să ia această decizie. De acum înainte, purtatorul de cuvânt va fi vocea cubului.
VESTE bombă despre echipa RAPID Hussein Abdullah Hussein Al Ahmar, fiul unui şeic din Yemen, a sosit în această seară la Bucureşti pentru a discuta cu acţionarul majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, despre preluarea grupării giuleştene.
DINAMO-CFR. Înfrângere rușinoasă suferită de "câini" DINAMO-CFR. Echipa Dinamo Bucureşti a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), de formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a XXXI-a a Ligii I, în urma căruia ardelenii au urcat pe locul şase în clasament.
Declarația uluitoare făcută de REGHECHAMPF în urmă cu puțin timp Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, luni, după victoria din meciul cu formaţia Corona Braşov, scor 3-0, că singurul lucru negativ din această seară a fost absenţa spectatorilor.
Laurenţiu Reghecampf şi Anamaria Prodan trec prin momente dificile Weekendul trecut, Laurentiu Reghecampf a fost in stare de alerta! Tatal lui s-a simtit rau si a fost nevoit sa vina de urgenta la spital, in Bucuresti!
Alt tip SCENE HALUCINANTE: Arbitru bătut cu sălbăticie de suporteri, la Constanţa Arbitru bătut cu sălbăticie de suporteri, la un meci desfăşurat la Ovidiu, în judeţul Constanţa. Spectatorii l-au agresat pe bărbat după ce a acordat un cartonaş galben pentru proteste unui jucător de la echipa gazdă, apoi i-a dat altuia cartonaş roşu.
"Era să murim cu toţii". Autocarul juniorilor Juventus Bucureşti, implicat într-un accident Sperietură groaznică trasă de tinerii clubului Juventus Bucureşti în această dimineaţă. Aflat în drum spre Chiajna, unde juniorii republicani ai clubului urmau să joace împotriva Concordiei, autocarul a fost izbit de o altă maşină, potrivit gsp.ro.
DECIZIA INCREDIBILĂ luată de Gică Popescu în penitenciar Gheorghe Popescu şi-a retras cererea de schimbare a regimului de detenţie din cel închis într-unul mai blând, pe care o înaintase la Judecătoria Sectorului 5.
ACUZAȚII DURE la adresa președintelui FRF RĂZVAN BURLEANU este acuzat ca l-a "lucrat" pe Miodrag Belodedici, singurul fotbalist roman cu doua Cupe ale Campionilor in palmares.