Potrivit oficialilor Judecătoriei Sectorului (JS) 5, instanţa a luat act, marţi, de retragerea cererii.
Cererea de schimbare a regimului de executare a pedepsei a fost înregistrată la JS 5 în 8 aprilie.
Şi Gigi Neţoiu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul transferurilor şi încarcerat la Penitenciarul Craiova, a cerut instanţei schimbarea regimului de detenţie din închis în semi-deschis. Judecătoria Craiova ar putea să ia o decizie în acest sens la 8 mai.
În 4 martie, Curtea de Apel Bucureşti, la condamnat pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali la patru ani şi opt luni, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile.
Victor Becali, Ioan Becali şi Cristian Borcea sunt încarceraţi la Penitenciarul Poarta Albă, unde pedepesele se execută în regim deschis sau semideschis, iar Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos, la Rahova, care are regim închis.