După criticile intense aduse lui Putin, fata a dispărut în mod misterios şi a fost găsită un an mai târziu, tranşată într-o valiză. Moartea sa nu a venit ca urmare a afirmaţiilor tăioase la adresa conducerii ţării, ci a faptului că iubitul său, Dmitry Korovin, un tânăr tot de 23 de ani, a strangulat-o după o ceartă serioasă.
Acesta şi-a mărturisit fapta, un an mai târziu. Korovin le-a explicat anchetatorilor că era gelos, că s-au certat din cauza banilor şi că a dormit timp de trei nopţi într-o cameră de hotel cu cadavrul ei pe care l-a pus într-o valiză nouă.
Apoi a condus aproape 500 kilometri în regiunea Lipetsk şi a lăsat acolo valiza, în portbagaj, mai bine de un an.
Ulterior, a continuat să posteze în social media în numele său, pentru a nu apărea suspiciuni. Însă un prieten ucrainean, un blogger din Kharkiv, Evgeniy Foster, a bănuit ceva şi a găsit un apropiat la Moscova care să semnaleze dispariţia tinerei.
Korovin a făcut mărturisiri complete şi nu s-a găsit nicio legătură între opiniile sale acide împotriva preşedintelui Putin şi moartea modelului, la doar o lună după ce l-a criticat pe liderul de la Kremlin.