UPDATE 22:20 - Zelenski a discutat cu Rishi Sunak despre „continuarea cooperării în domeniul apărării” cu Marea Britanie.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunță că a discutat marți cu prim-ministrul britanic Rishi Sunak. Într-o postare pe rețelele sociale, Zelenski a precizat că au „discutat despre continuarea cooperării noastre în domeniul apărării, cu un accent deosebit pe apărarea aeriană și pe capacitățile cu rază lungă de acțiune”.
De asemenea, șeful statului ucrainean și-a exprimat recunoștința față de Marea Britanie „pentru ajutorul substanțial și cuprinzător acordat în consolidarea apărării aeriene a Ucrainei, în special cu radare, sisteme avansate antidronă și rachete”. Aceasta vine în contextul în care Ucraina se confruntă cu un asalt intensificat din partea Rusiei.
UPDATE 20.40 Turcia a anunțat, marţi, că nu va permite ca două nave pentru depistarea şi distrugerea de mine, donate Ucrainei de Marea Britanie, să tranziteze apele sale în drum spre Marea Neagră.
UPDATE 19:00 - Armata rusă recunoaște că a bombardat din greşeală un sat rusesc
Ministerul rus al Apărării a recunoscut faptul că armata lui Vladimir Putin a bombardat accidental satul Petropavlovka din regiunea Voronej a Rusiei.
"La 2 ianuarie 2024, în jurul orei 9:00, ora Moscovei, în timpul unui zbor al unei aeronave a Forțelor Aerospațiale peste satul Petropavlovka din regiunea Voronej, a avut loc o descărcare anormală de muniție a aeronavei. Nu au fost răniți", a raportat Ministerul Apărării al Rusiei.
Ministerul rus al Apărării a declarat că șase clădiri au fost avariate în urma incidentului. Potrivit armatei, este în curs de desfășurare o anchetă pentru a stabili circumstanțele incidentului. O comisie lucrează la fața locului pentru a evalua natura pagubelor și pentru a ajuta la restaurarea caselor.
UPDATE 17:50
Rusia a reuşit să reziste loviturii Occidentului asupra economiei sale, opinează un editorialist polonez într-un articol de autor pentru jurnalul "Mysl Polska".
"Lovitura Occidentului asupra economiei ruse a fost puternică și ar fi putut doborî cel mai mare jucător. Dar Rusia a supraviețuit. \"...\" Câştigător este nu cel care dă cele mai grele lovituri, ci cel care poate rezista cel mai mult" - scrie observatorul, potrivit TASS.
UPDATE 16:20 Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a anunțat că cel puțin 115 persoane au fost rănite în urma atacurilor cu rachete și drone rusești asupra Kievului și a orașului Harkov din nord-estul țării, marți. Până în prezent au fost raportate cinci decese.
Într-o postare pe X, procurorul general scrie că „copii și familii întregi” se numără printre răniți și a calificat atacurile drept „un act flagrant de terorism”.
UPDATE 13:10 - Cel puţin patru persoane au fost ucise şi aproape 100 rănite, marţi, în Ucraina, unde Rusia a lansat un atac de amploare zilele precedente, după ce Vladimir Putin reiterase luni că atacul ucrainean din oraşul rus Belgorod, soldat cu 25 de morţi, nu va rămâne nepedepsit.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că patru persoane au fost ucise şi cel puţin 92 au fost rănite în urma atacului rusesc masiv de marţi, în care au fost folosite zeci de rachete şi drone.
Şeful armatei ucrainene, Valerii Zalujni, a scris pe Telegram că ruşii au tras în total 99 de rachete, de toate tipurile, în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, iar 72 dintre acestea au fost distruse de apărarea antiaeriană ucraineană.
"Potrivit rezultatelor preliminare, inamicul a folosit 99 de mijloace de atac aerian - rachete de diferite tipuri. 72 de ţinte aeriene au fost distruse de forţele şi mijloacele Forţelor Aeriene, în cooperare cu unităţile Forţelor de Apărare ale Ucrainei", a arătat Zalujni.
Ruşii au atacat infrastructuri civile şi de importanţă vitală, facilităţi industriale şi militare şi au vizat în principal capitala Kiev, a spus comandantul armatei ucrainene.
UPDATE 10:30 - Cel puțin 20 de persoane au fost rănite în Kiev, după ce Rusia a lansat un nou atac masiv asupra capitalei Ucrainei, în contextul în care Vladimir Putin a amenințat că Rusia îşi va „intensifica” atacurile asupra ţintelor militare din Ucraina, ca răzbunare pentru bombardarea de către armata ucraineană a oraşului rusesc Belgorod, în acest weekend.
The russian cruise missiles flying low over the civilian houses in Kyiv. Does anybody know, how deeply the UN are concerned about that? If they are at all. pic.twitter.com/ARBZl3mtTq
— Operator Starsky (@StarskyUA) January 2, 2024
UPDATE 8:50 - Mai multe explozii puternice s-au auzit marţi dimineaţă la Kiev, în timp ce Rusia a lansat mai multe rachete în direcţia capitalei ucrainene, conform armatei ucrainene, informează AFP preluată de Agerpres.
Alerte aeriene au fost emise în toată ţara din cauza ameninţării reprezentate de bombardierele ruseşti.
Marţi dimineaţă, cel puţin zece explozii puternice au fost auzite în capitală, zguduind clădiri din centrul oraşului, potrivit jurnaliştilor AFP.
Cu puţin timp înainte, forţele aeriene ucrainene au emis un mesaj de alertă pe Telegram. "Kiev - staţi în adăposturi. O mulţime de rachete se îndreaptă (spre voi)", au transmis forţele aeriene.
UPDATE 6:15 - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu publicat luni că ideea conform căreia Rusia câştigă războiul este doar un "sentiment" şi că Moscova suferă în continuare pierderi grele pe câmpul de luptă, informează Reuters.
UPDATE 5:00 - Vladimir Putin a vizitat luni, în prima zi a anului, militari ruşi răniţi care sunt trataţi la spitalul militar din Moscova, cărora le-a spus că se schimbă în favoarea Rusiei cursul războiului din Ucraina, că Moscova nu luptă de fapt cu ucrainenii, ci cu Occidentul, şi vrea să pună capăt războiului, dar numai în condiţiile sale, relatează BBC şi Reuters.
UPDATE 4:20 - Volodimir Zelenski a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, cei doi discutând despre problema consolidării securităţii Ucrainei, care a fost din nou supusă unui atac aerian masiv din partea Rusiei în ultimele două zile, transmite Adminstraţia Prezidenţială din Ucraina.
Volodimir Zelenski l-a informat pe Justin Trudeau cu privire la consecinţele atacurilor ruseşti cu rachete şi drone "Shahed" care au vizat oraşe şi sate ucrainene.
Infrastructura civilă a fost avariată în regiunile Sumy, Odesa, Lviv, Kiev şi Poltava. Există civili morţi şi răniţi, inclusiv copii. Numai în ajunul Anului Nou, forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus peste 80 de drone "Shahed", precizează comunicatul.