Decizia Curţii Supreme, luată cu un scor de 6-3, constituie o imensă victorie pentru președintele Obama, promotorul legii. "Astăzi, după mai mult de 50 de voturi în Congres pentru a abroga ori slăbi această lege, după un scrutin prezidențial parțial disputat în jurul menținerii sau abrogării acestei legi, după multiple proceduri în fața Curții Supreme, legea va rămâne în vigoare", a declarat Obama, într-un discurs rostit la Casa Albă.
"Această lege funcționează și va continua să funcționeze", a dat asigurări președintele, lansând un apel către adversarii săi republicani să înceteze atacurile politicianiste împotriva 'Obamacare', relatează AFP, preluat de Agerpres.
Barack Obama a reamintit cifrele care ilustrează succesul reformei, adoptată în 2010, dar intrată pe deplin în vigoare de-abia în 2014: 16 milioane de americani, o treime din cei care nu își permiteau o asigurare de sănătate în urmă cu câțiva ani, pot fi de acum beneficiari ai serviciilor de sănătate.
Departe însă de a accepta această decizie, republicanii, majoritari în Congres, au declarat că vor continua lupta pentru abrogarea legii, pe care o consideră o intervenție excesivă a statului pe piața asigurărilor de sănătate.
De altfel, potrivit Reuters, nemulțumiți de decizia Curții și mai ales a președintelui acesteia, John Roberts, numit în funcție de fostul președinte republican George W. Bush, activiști conservatori și candidați republicani la prezidențiale au promis să facă din rolul instanței supreme o temă centrală în campania din 2016.
Joi, judecătorii instanței supreme au validat pentru a doua oară reforma 'Obamacare', asupra unui punct tehnic, dar care ar fi putut să-i facă pe milioane de americani să piardă aceste ajutoare federale, uneori de câteva sute de dolari, care le permit să-și acopere o parte a asigurărilor de sănătate. O decizie contrară ar fi provocat haos pe piața asigurărilor, au susținut administrația de la Casa Albă și judecătorii Curții Supreme.