Alianţa intenţionează să facă această cerere pe lângă „autorităţi de reglementare din întreaga lume în următoarele zile”, au precizat cele două companii într-un comunicat.
Această cerere de prelungire, depusă la Agenţia Statelor Unite pentru Medicamente (FDA), se bazează pe datele din studiile clinice de fază 3 din această grupă de vârstă „care s-au dovedit a fi 100% eficiente” în prevenirea bolilor, au subliniat sursele citate.
La sfârşitul lunii martie, companiile au publicat rezultatele testelor lor efectuate pe 2.260 de adolescenţi din Statele Unite, care arătau „răspunsuri puternice cu anticorpi” după vaccinare.
Vaccinul a fost, de asemenea, ''bine tolerat, iar efectele secundare au fost în general similare cu cele observate'' la persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani, au adăugat vineri Pfizer şi BioNTech.
În prezent, acest vaccin este autorizat pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste în SUA.