Român cu handicap locomotor, ţinut într-o închisoare din Italia la 8 luni după ordinul de eliberare Un deţinut român cu dizabilităţi este în continuare într-un penitenciar din Italia, unde a încercat de două ori să se sinucidă, deşi un ordin pentru eliberarea sa a fost emis de opt luni, dar nu există nicio instituţie socială care să îl preia, scrie site-ul de ştiri MilanoToday.it.
Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs era în contact permanent cu serviciile secrete ruse - anchetatori Eurodeputatul Jobbik Bela Kovacs, acuzat de spionaj, era în mod constant în contact cu serviciile secrete ruse, afirmă Szilard Nemeth, vicepreşedintele Comisiei parlamentare care investighează acest caz, informează MTI.
NATO infirmă retragerea trupelor ruse de la frontiera ucraineană Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, susţine că nu a văzut "nicio dovadă" că Rusia a început să îşi retragă trupele mobilizate de mai multe săptămâni în apropiere de frontiera ucraineană, în timp ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat luni întoarcerea lor în cazărmi, relatează AFP.
Propunerea incredibilă făcută României de vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin Vicepremierul rus Dmitri Rogozin le propune preşedintelui şi premierului român să sărbătorească, la 31 august, la Bucureşti, 70 de ani de la "eliberarea acestui oraş de fasciştii români", într-un nou mesaj postat luni în limba rusă pe contul său de Facebook.
Exclusiv Guşă, despre vizita lui Biden: Vom asista la un concurs de câştigat graţii în faţa americanilor Vom asista la un adevărat concurs de câştigat graţii în faţa americanilor! Asta spune consultantul politic Cozmin Guşă despre vizita de mâine a vicepreşedintelui american în România.
NATO nu vede deocamdată semne ale retragerii trupelor ruse de la granița cu Ucraina Președintele rus Vladimir Putin a ordonat forțelor militare, care au participat la exerciții în trei regiuni limitrofe cu Ucraina, să revină la bazele lor de dislocare permanentă, a declarat luni Kremlinul, potrivit Reuters. O sursă de la sediul NATO din Bruxelles a declarat pentru agenția de presă menționată că Alianța nu vede deocamdată niciun semn al retragerii trupelor ruse de la granița ucraineană.
VLADIMIR PUTIN ordonă încetarea operațiunilor militare la granița cu Ucraina Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat luni încetarea exerciţiilor militare în apropierea frontierelor cu Ucraina, transmite AFP..
Aproximativ 4.000 de chinezi aşteaptă să fie evacuaţi din Vietnam, în urma revoltelor antichineze Beijingul continua luni evacuarea a mii de cetăţeni chinezi prezenţi în Vietnam, după revoltele care au avut loc săptămâna trecută, scrie presa de stat, iar operatori chinezi de turism îşi suspendă circuitele în această ţară, relatează AFP.
TRAGEDIE. Treizeci şi unu de copii au ars de vii într-un autocar, în Columbia Treizeci şi unu de copii au ars de vii, iar alţi 24 au fost grav răniţi duminică, în nordul Columbiei, după ce autocarul la bordul căruia se aflau a luat foc, a anunţat filiala locală a Crucii Roşii, relatează AFP.
Eliberarea tuturor ostaticilor reținuți într-o închisoare din nord-vestul Braziliei Deținuții dintr-o închisoare din nord-estul Braziliei au eliberat duminică după-amiază cele peste 120 de persoane luate ostatice sâmbătă și au pus capăt revoltei din penitenciar, au anunțat autoritățile braziliene, potrivit AFP.
Mii de tătari din Crimeea au comemorat 70 de ani de la deportarea lor de către Stalin Mii de tătari din Crimeea au comemorat duminică, într-o atmosferă tensionată, 70 de ani de când au fost deportaţi de către Stalin, în pofida anulării adunării tradiţionale la Simferopol, relatează AFP.
Alt tip UCRAINA SE ÎNDREAPTĂ CĂTRE HAOS. Avertismentul făcut de un înalt oficial ONU Ucraina se îndreaptă către haos! Avertismentul a fost făcut de un înalt oficial ONU, care susţine că tensiunile şi confruntările din estul ţării ar putea duce la dezbinarea întregii naţiuni. Potrivit estimărilor oferite de către Organizaţia Naţiunilor Unite, 250 de oameni şi-au pierdut viaţa până în prezent, în violenţele dintre susţinătorii guvernului de la Kiev şi insurgenţii proruşi.
ARESTĂRI, după CATASTROFA MINIERĂ DIN TURCIA: accidentul cu cei mai mulţi morţi din istoria ţării Poliţia turcă a arestat, duminică, 24 de persoane, inclusiv liderii suspectaţi de neglijenţă ai companiei miniere din Soma, în vestul Turciei, unde au murit 301 mineri, potrivit presei locale, relatează AFP.
Alt tip PRINŢUL HARRY, ÎN ESTONIA. A asistat la exerciţii militare NATO Prinţul Harry a asistat la exerciţii militare în Estonia. Fiul prinţului Charles s-a deplasat în apropierea graniţei cu Rusia împreună cu preşedintele ţării, alături de care a urmărit o demonstraţie a militarilor Alianţei Tratatului Atlanticului de Nord.
Un scriitor britanic susține că zborul MH370 a fost doborât într-un EXERCIȚIU MILITAR eșuat Presa străină a publicat un material în care menţionează că este posibil ca aeronava să fi fost doborâtă accidental de către forţele aeriene americane şi thailandeze, iar totul ar fi fost muşamalizat.
Coreea de Nord anunţă prăbuşirea unei clădiri la Phenian Presa oficială din Coreea de Nord a anunţat duminică un accident "de neimaginat" pe şantierul de construcţie a unei clădiri la Phenian, care a provocat un număr neprecizat de victime, un anunţ neobişnuit din partea autorităţilor ţării.
Cel puţin 44 de morţi în inundaţiile din Balcani Cel puţin 44 de persoane au murit în ultimele patru zile în cele mai grave intemperii cu care se confruntă Bosnia, Serbia şi Croaţia de peste un secol, au anunţat surse oficiale citate de AFP.
Averea celor mai bogaţi 1.000 de britanici a atins un nivel record Averea celor mai bogaţi 1.000 de britanici a crescut cu 15,4% faţă de anul trecut, la 518,9 miliarde de lire sterline (874 miliarde de dolari), nivel record echivalent cu o treime din Produsul Intern Brut al ţării, potrivit unui top întocmit de publicaţia Sunday Times şi citat de CNBC.
Poliţia arestează 18 persoane în cazul accidentului minier din Turcia Poliţia turcă a arestat, duminică, 18 persoane, inclusiv liderii suspectaţi de neglijenţă ai companiei miniere din Soma, în vestul Turciei, unde au murit 301 mineri, potrivit presei locale, relatează AFP.
Statul elen vinde cele mai frumoase plaje din Grecia Fondul pentru dezvoltarea activelor statului elen va scoate la vânzare peste 70 de hectare de plajă pe insula Elafonisos, despre care cotidianul britanic The Guardian a scris anul trecut că ar avea cele mai frumoase plaje din Grecia.
Papa Francisc se roagă pentru victimele inundaţiilor din Balcani Papa a cerut mulţimii reunite duminică în piaţa Sfântul Petru din Roma să se "roage" cu el pentru victimele "gravelor inundaţii" din ultimele zile din Balcani, asigurând familiile de "susţinerea" sa, relatează AFP.
Inundaţiile ameninţă principala centrală electrică din Serbia şi zonele minate din Bosnia Inundaţiile care afectează zona balcanică, cele mai grave din ultimul secol, ameninţă principala electrocentrală din Serbia, în timp ce în Bosnia au mişcat de la locurile lor minele rămase din timpul războiului din anii 1990, relatează BBC News Online.
O persoană s-a infectat cu MERS după contactul cu un bolnav, în SUA Un locuitor din Illinois a contractat la începutul lui mai coronavirusul MERS după ce a intrat în contact cu un prim american infectat de acest nou agent patogen apărut în Arabia Saudită, au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare, citate de AFP.
Corespondentul cotidianului Gazeta Wyborcza, arestat în Crimeea, a fost eliberat Corespodentul cotidianului polonez Gazeta Wyborcza în Rusia, Waclaw Radziwinowicz, care a fost arestat sâmbătă în Crimeea de către funcţionari ai FSB (Serviciul federal de securitate al Federaţiei Ruse), a fost eliberat după şase ore, a anunţat cotidianul, citat de AFP.
Iranul consideră că un acord nuclear cu marile puteri este "posibil" Un acord nuclear cu marile puteri este "posibil" în pofida absenţei unor progrese la ultimele discuţii de la Viena, a afirmat duminică şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif, citat de AFP.
Elveţienii votează duminică asupra salariului minim şi a cumpărării unor avioane de luptă Primele birouri de vot s-au deschis, duminică, ora 08.00 (09.00 ora României), în Elveţia pentru a le permite cetăţenilor să se pronunţe asupra a două subiecte: un salariu minim de 22 de franci elveţieni (18 euro) pe oră şi cumpărarea a 22 de avioane de luptă, relatează AFP.
Revoltă în închisoare! Deţinuţii au luat ostatice 122 de persoane Deţinuţii de la o închisoare din nord-estul Braziliei au luat ostatice, sâmbătă, 122 de persoane, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al instituţiei penitenciare.
Ziua Internațională a Lumânărilor Aprinse Ziua Internațională a Lumânărilor Aprinse este comemorată în 2014 la 18 mai.
Silvio Berlusconi, "prieten" al lui Vladimir Putin, cere ca Rusia să nu fie izolată Fostul premier italian Silvio Berlusconi, reafirmând că este un prieten al preşedintelui rus Vladimir Putin, a îndemnat sâmbătă statele europene să evite o izolare a Rusiei, în contextul crizei din Ucraina, relatează AFP.
Un chinez doarme pe un munte de bani Deţinea un munte de bani, la propriu. Un oficial chinez, anchetat pentru corupţie, ţinea în casă 12 milioane de euro în numerar.