"Din nefericire, trebuie să spun că nu am văzut nicio dovadă că Rusia a început retragerea" trupelor, a declarat în cadrul conferinţei sale de presă lunare Rasmussen, la câteva ore după anunţul lui Putin.
"Aceasta este a treia declaraţie a lui Putin, dar noi nu am văzut încă o retragere", a adăugat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.
"Regret, deoarece ar fi fost semnul unei detensionări şi dacă într-o zi vom vedea semnele unei retrageri, voi fi primul care mă voi bucura", a explicat el.
Preşedintele rus a ordonat, luni, întoarcerea în cazărmi a miilor de militari mobilizaţi, oficial pentru exerciţii, în apropiere de frontiera ucraineană, a declarat Kremlinul.
Acuzată de Kiev că susţine rebeliunea armată, Rusia dispune, potrivit occidentalilor, de 40.000 de militari mobilizaţi în apropiere de frontieră în cadrul manevrelor militare.
Putin a afirmat săptămâna trecută că acestea s-au retras, dar NATO şi Statele Unite au subliniat că nu au dovezi privind vreo mişcare "până în prezent".