Prima ieșire publică a lui Vladimir Putin după masacrul de la Moscova: Toți cei care au ordonat atacul vor fi pedepsiți! Vladimir Putin a avut prima intervenție publică în privința atacului de vineri seară de la Moscova abia sâmbătă după-amiază, președintele rus reluând afirmația altor oficiali privind faptul că suspecții încercau să fugă în Ucraina și adăugând că cei care au ordonat atacul vor fi pedepsiți.
Masacru la mallul Crocus, în Rusia. Atacatorii au incendiat clădirea cu lichid inflamabil. Primele date din ancheta poliției Presupuşii autori ai atacului de vineri asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei, în care au murit peste 90 de persoane, ar fi folosit "arme automate" şi au incendiat clădirea cu un "lichid inflamabil", a transmis sâmbătă Comitetul de Anchetă din Rusia, în timp ce serviciile de securitate au spus că suspecţii aveau "contacte" în Ucraina şi intenţionau să fugă în această ţară.
Atac Moscova. Kremlinul anunță 11 arestări, între care 4 presupuși atacatori Kremlinul a anunţat, sâmbătă, arestarea a 11 persoane, inclusiv a celor "patru" atacatori, după atacul armat de vineri de la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), în timp ce anchetatorii au anunţat că bilanţul victimelor a crescut la 93 de morţi.
Nicolae Ciucă, omagiu la mormântul poetului Grigore Vieru din Chișinău - FOTO Liderul PNL Nicolae Ciucă a primit de la fiul marelui poet Grigore Vieru o ediție de colecție de poezii, dar și un manuscris original.
Război în Ucraina, ziua 759. SUA au cerut Ucrainei să nu mai lovească rafinăriile de petrol rusești - LIVE TEXT Washingtonul a cerut Kievului să înceteze să mai lovească rafinăriile de petrol rusești, din cauza temerilor legate de creșterea prețurilor la țiței și a unor acțiuni de retorsiune. Ucraina a intrat în ziua 759 a războiului.
În ce constă tratamentul pe care Kate, prințesa de Wales, l-a început. "Tot mai multe persoane de 40 de ani au cancer" Starea de sănătate a prinţesei de Wales a Marii Britanii a stârnit suspiciuni și îngrijorare în ultimele săptămâni. Aceasta a anunțat, vineri, într-o înregistrare video, că urmează o chimioterapie "preventivă" după ce o operaţie abdominală efectuată în ianuarie a relevat prezenţa unui cancer.
Teroare în inima Rusiei: zeci de morți, sute de răniți. Gruparea Stat Islamic a revendicat lovitura și amenință cu noi atacuri. Flăcările, vizibile de la Kremlin Peste 120 de persoane au murit în atacul terorist ce a avut loc în timpul unui concert pro-Putin, la Moscova. Atacatorii inarmați cu mitraliere au luat cu asalt mulțimea, iar apoi au incendiat acoperisul clădii pe unde oamenii au incercat să fugă. Gruparea Teroristă siriană Statul Islamic a revendicat atacul și a anunțat că luptătorii jihadiști au reușit să se întoarcă la bazele lor pentru a plănui si alte lovituri.
Prinţul Harry şi Meghan le doresc „sănătate şi însănătoşire lui Kate şi familiei” Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, i-au urat vineri "sănătate" prinţesei Kate, bolnavă de un cancer pe care tocmai l-a dezvăluit.
Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul de la centrul comercial din Moscova Gruparea sunită militantă Stat Islamic a revendicat vineri, pe canalul de Telegram al grupului, responsabilitatea pentru atacul armat de la sala de concerte de la periferia Moscovei.
Uniunea Europeană, consternată de atacul de la Moscova și condamnă orice atac împotriva civililor Uniunea Europeană este consternată de atacurile armate de la centrul comercial Crocus și condamnă orice atac împotriva civililor.
Regele Charles, după diagnosticul crunt primit de prințesa Kate. Ambii suferă de o formă de cancer Regele Charles al Marii Britanii s-a declarat mândru de prinţesa de Wales, Kate Middleton, pentru curajul de a vorbi despre cancer și tratamentul său, a anunţat vineri Palatul Buckingham.
Oficial ucrainean, despre atacul de la Moscova: „O operaţiune specială a serviciilor secrete ale Kremlinului împotriva propriilor lor cetăţeni” Serviciul de informații militare al Ucrainei (GUR) susține că atacul armat asupra centrului comercial de la periferia Moscovei este „o operațiune planificată de serviciile speciale ale Kremlinului”.
Ucraina neagă orice implicare în atacul armat de la Moscova! Cine se află în spatele atentatului terorist din Rusia Într-o postare pe Telegram, Mykhailo Podolyak, consilierul președintelui Volodimir Zelenski, a negat cu vehemență că Ucraina se află în spatele atentatului terorist de la sala de concerte din Moscova.
Dmitri Medvedev, după atacul de la Moscova: „Rusia îi va ucide pe liderii ucraineni dacă au legătură cu atacul” Fostul președinte și premier rus a trecut la amenințări directe la adresa liderilor de la Kiev, dacă se dovedește că Ucraina este în spatele atacului de la centrul comercial Crocus.
Vladimir Putin coordonează centrul operațional de urgență de la Kremlin, în urma atacului cu 40 de morți Vladimir Putin coordonează centrul operațional de urgență de la Kremlin, în urma atacului soldat cu 40 de morți și peste 100 de răniți.
Clădirea „Crocus” este total cuprinsă de flăcări după MASACRUL de la concert! Cel puțin 40 de morți în atacul armat din Rusia Cinci atacatori în uniforme de camuflaj au deschis focul cu arme automat la un concert în apropiere de Moscova, ucigând cel puțin 40 de persoane și rănind cel puțin 100, în seara de 22 martie, au spus autoritățile ruse citate de agențiile ruse de știri. Clădirea a fost cuprinsă de flăcări după focul de arme.
Atacul armat din Rusia. Prima reacție oficială de la Moscova. Ministerul de Externe consideră atacul drept unul terorist Ministerul de Externe Rus condamnă atacul de la sala de concerte a centrului comercial Crocus de la periferia Moscovei și consideră că este de natură teroristă.
Casa Albă condamnă atacul terorist din Moscova. Americanii spun că nu sunt implicați ucrainenii Casa Albă a reacționat imediat și a denunțat asaltul armat asupra sălii de concerte de la periferia Moscovei. Statele Unite consideră că nu sunt, momentan, indicații că la originea acestui atac sunt ucrainenii.
Anunțul care șochează fanii familiei regale britanice. Prințesa Kate are cancer! VIDEO Prințesa de Wales spune că se află în stadiile incipiente ale tratamentului după ce cancerul a fost depistat la niște teste.
Rusia: 5 oameni înarmați au tras focuri de armă la un concert! Bilanț provizoriu: 40 MORȚI și peste 100 de răniți Imaginile momentului vin din Rusia, acolo unde un atac armat a avut loc cu puțin timp în urmă. Din primele informații ar fi vorba de 5 indivizi care au deschis focul la întâmplare, la un concert. Sunt cel puțin 40 morți și peste 100 de răniți, din primele informații.
La limită! La miezul nopții, Guvernul SUA rămâne fără finanțare Guvernul SUA este în pericol să rămână fără bani, la miezul nopții. Republicanii și democrații au dus la limită funcționarea executivului SUA. Camera Reprezentanților a adoptat o mărire de buget, însă Senatul are doar ore pentru a acționa înainte de termenul limită - miezul nopţii - când ar urma o închidere parţială a activităţii guvernului.
Ucraina primește energie electrică din România, după ce rușii au distrus cel mai mare baraj ucrainean Ucraina primește energie electrică de urgență din România, Polonia și Slovacia, după cel mai grav atac al Rusiei asupra instalațiilor energetice ucrainene.
Doar 7 țări din lume au aerul curat, potrivit OMS. Care sunt locurile unde oamenii respiră cel mai sănătos Organizația Mondială a Sănătății a făcut publice informații importante referitoare la calitatea aerului din diverse țări din întreaga lume, identificând doar câteva state care se bucură de un aer curat în conformitate cu standardele legate de poluarea cu microparticule
Probleme la Lidl: Chipsuri cu risc pentru persoanele alergice, retrase de la raft Producătorul NV Snack Food Poco Loco recheamă în prezent chipsuri care au fost vândute prin Lidl în Germania.
Magnatul media Ted Turner a făcut un videoclip care va rula pe posturile TV din SUA în ziua Sfârșitului Lumii Magnatul Ted Turner a creat un videoclip emoționant și provocator, care intenționează să fie difuzat pe posturile TV din Statele Unite în ziua presupusă a sfârșitului lumii. Acest gest surprinzător vine din partea unui om de afaceri și filantrop cu o influență puternică în lumea media, cunoscut pentru inițiativele sale inovatoare și îndrăznețe.
Iohannis, repus în cărți pentru șefia NATO? Ce semnal dă presa germană Datorită candidaturii sale la funcţia de secretar general al NATO preşedintele României, Klaus Iohannis, trezeşte mari speranţe în Est: el urmează să-l învingă pe olandezul Mark Rutte, arată un articol publicat în Diepresse și citat de Rador.
Doi soți milionari, uciși de un angajat pentru bani! Crimă odioasă în Marea Britanie Caz șocant în Marea Britanie. Doi soți milionari au fost uciși cu Fentanil de un specialist în IT care lucra pentru ei. Individul ar fi recurs la gestul fără precedent pentru a le modifica testamentul și a intra în posesia averii lor.
Un fost ministru și om de televiziune din Franța a murit. Era nepotul lui François Mitterrand: doliu uriaș Doliu uriaș în Franța! Fostul ministru francez al Culturii Frédéric Mitterrand, cunoscut, totodată, și ca om de televiziune, a murit, joi, la Paris. Mitterrand avea 76 de ani și se lupta de "mai multe luni cu un cancer agresiv", a anunţat familia.
Uniunea Europeană cere, oficial, pentru prima dată, încetarea focului în Fâșia Gaza La șase luni de la intrarea trupelor Hamas pe teritoriul Israelului, Uniunea Europeană a trimis prima cerere comună, oficială, de încetare a focului în Fâșia gaza.
Vizita care îi va deranja vizibil pe ruși. Prima delegație oficială militară NATO care a ajuns în Ucraina Şeful Comitetului militar al NATO, amiralul Rob Bauer, este primul reprezentant al Alianței care face o vizită oficială în Ucraina.