"Toți atacatorii arestați încercau să fugă în Ucraina. Informații preliminare arată că unele persoane din partea ucraineană se pregătiseră să-i lase să treacă granița dinspre Rusia.Toți cei responsabili de atacul de la Moscova vor fi toți pedepsiți! Nu-i vom lăsa pe inamicii noștri să ne divizeze.
Ziua de 24 martie va fi zi de doliu naționat.
Securitatea a fost întărită în toată țara.
Mulțumesc serviciilor de urgență și serviciilor speciale pentru eforturile lor. Aș dori să-mi exprim sincerele condoleanțe celor care au pierdut persoane dragi", a declarat președintele rus Vladimir Putin, în prima ieșire publică după atacul din Moscova.
Masacru la mallul Crocus, în Rusia. Atacatorii au incendiat clădirea cu lichid inflamabil. Primele date din ancheta poliției
Posturile de stat rusești s-au pregătit toată noaptea să difuzeze discursul lui Vladimir Putin despre atacul terorist de la Moscova, dar în cele din urmă nu l-au mai primit, au declarat pentru publicația independentă rusească The Insider surse de la mai multe televiziuni.
În prima parte a zilei, Kremlinul doar a transmis că serviciile speciale l-au informat pe președinte despre desfășurarea situației, notează hotnews.ro. De asemenea, Președinția rusă a spus că Putin a discutat cu aliatul său belarus, președintele Alexandr Lukașenko, despre lupta împotriva terorismului.