Se anunță Cod portocaliu de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare pentru regiunile Kiustendil, Pernik, Sofia-regiune și capitala Sofia. Cantitatea de precipitații va atinge valori de 35 – 50 mm;
De asemenea, a fost emis Cod portocaliu de precipitații sub formă de ploaie pentru regiunile Blagoevgrad, Pazardjik, Smolyan, Kârdjali, Plovdiv, Gabrovo și Loveci. Cantitatea de precipitații va atinge valori de 35 – 50 mm;
Totodată, se anunță Cod galben de precipitații sub formă de ploaie pentru regiunile Montana, Vrața, Pleven, Veliko Târnovo, Stara Zagora, Ruse, Tărgoviște, Sliven, Șumen, Razgrad, Silistra, Haskovo și Yambol. Cantitatea de precipitații va fi atinge valori de 20 – 35mm.
Autoritățile bulgare recomandă urmărirea cu atenție a evoluției meteorologice din zonele respective, adaptarea vitezei la condițiile de trafic și respectarea cu strictețe a semnalizărilor rutiere temporare și a indicațiilor/semnalelor organelor de control aflate la fața locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenționare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere.
Informații suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenției ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției ”Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro/node/51904, http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteolaram.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.