"Noi suntem toleranți, dar nu suntem imbecili", a precizat Sigmar Gabriel cotidianului german Passauer Neue Presse ce va apărea luni, "este motivul pentru care i-am comunicat foarte clar omologului meu turc (Mevlut Cavusoglu—n.r.) că o limită a fost depășită aici" după remarcile "ofensatoare" ale lui Erdogan, potrivit Agerpres.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a reluat atacurile la adresa liderilor europeni, duminică atacând-o chiar pe șefa guvernului german, Angela Merkel, pe care a acuzat-o de "practici naziste", într-o referire la interdicția de desfășurare a unor mitinguri electorale în favoarea referendumului din 16 aprilie din Turcia, potrivit AFP.
Turcia a mai acuzat Germania, la începutul lunii, că recurge la practici "naziste" atunci când împiedică desfășurarea mitingurilor electorale pro-referendum și când refuză participarea miniștrilor turci, provocând reacții critice la Berlin, Bruxelles și Paris. Și la adresa Olandei, care a interzis la rândul ei venirea unor miniștri turci, Erdogan a folosit aceiași termeni, cu toate că a fost avertizat de mai mulți lideri europeni să înceteze cu astfel de exprimări.
"Când le spunem că sunt naziști nu le place. Își manifestă solidaritatea. În special Merkel. Dar tu ai recurs în acest moment la practici naziste", a atacat-o Erdogan pe Merkel într-un discurs televizat. "Împotriva cui? A confraților mei turci din Germania și a fraților miniștri" care au încercat să se deplaseze în Germania în urmă cu două săptămâni pentru a face campanie în favoarea extinderii prerogativelor președintelui Turciei. "Balul mascat s-a terminat!", a mai spus Erdogan, care a acuzat din nou Europa că susține grupări teroriste.
Pe de altă parte, Erdogan l-a calificat din nou pe jurnalistul germano-turc Deniz Yucel drept "agent al terorismului" și "așa-zis ziarist", reproșând Germaniei că l-a adăpostit timp de-o lună la consulatul său din Istanbul. Corespondentul în Turcia al ziarului german Die Welt este încarcerat în această țară de la începutul lunii.
Totodată, Turcia a anunțat duminică convocarea ambasadorului Germaniei la Ankara pentru a protesta împotriva organizării, în ajun, la Frankfurt, a unei manifestații a kurzilor unde au fost arborate steaguri ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), formațiune interzisă în Germania, și unde participanții au cerut ca turcii să voteze împotrivă la referendumul din 16 aprilie.
Agenția DPA relatează că poliția germană a anunțat că va lansa o anchetă după ce la mitingul de la Frankfurt unii demonstranți au afișat portrete ale liderului militant kurd Abdullah Ocalan, încarcerat în Turcia. Proceduri de anchetă vor fi "cu siguranță" desfășurate, a declarat duminică pentru DPA un purtător de cuvânt al poliției.
Germania a introdus recent noi măsuri de interzicere a simbolurilor PKK. Poliția le-a cerut protestatarilor de la Frankfurt să-și strângă steagurile și a anunțat la scurt timp că protestul va fi înregistrat video. Totodată, poliția a informat că a decis să nu intervină în timpul protestelor pentru a evita izbucnirea unui conflict.