Rabinul Zvi Kogan a dispărut joi. Mossad, agenția de informații a Israelului investighează dispariția lui în urma unor informații care indică un „incident terorist”, potrivit Sky News și citat de mediafax.ro.
„Mossad-ul a început o anchetă încă de la dispariția sa și a obținut informații care indică faptul că acesta este un incident terorist”, a transmis Biroul premierului israelian.
Zvi Kogan are dublă cetățenie, israeliană și moldovenească, și este reprezentantul Chabad în Emiratele Arabe Unite (EAU).
Autoritățile din Israel și-au sfătuit cetățenii „să evite călătoriile inutile” în Emiratele Arabe Unite, deoarece „există activitate teroristă care constituie un risc real pentru israelienii care stau/ vizitează în țară”.