După ce 10.000 de persoane au intrat în ţară în urma deciziei Ungariei de a-şi închide graniţa cu Serbia, oficialii de la Zagreb au declarat că nu au de ales decât să închidă punctele de trecere a frontierei, potrivit Mediafax.
Drumurile care duc către punctele de trecere a frontierei cu Serbia au fost de asemenea închise, potrivit oficialilor, astfel că principala rută terestră a imigranţilor din Grecia către nordul Europei a fost blocată.
Punctul de trecere a frontierei de pe principalul drum dintre Belgrad şi Zagreb, cel de la Bajakovo, pare să fi rămas singurul deschis.
Croaţia a încercat să ducă oamenii în centre de azil, dar din cauza numărului foarte mare de imigranţi, mulţi au rămas pe străzi, precizează corespondentul BBC.
Unii imigranţi intenţionează să meargă în Slovenia, care face parte din spaţiul Schengen.
Ministrul croat de Interne, Ranko Ostojici, a declarat, ieri, că ţara sa este "absolut plină" şi le-a transmis imigranţilor un mesaj: "Nu mai veniţi aici. Staţi în centrele de refugiaţi din Serbia şi Macedonia şi Grecia. Acesta nu este drumul către Europa. Autobuzele nu vă pot duce acolo. Este o minciună".