Emirului - şeicul Tamim bin Hamad al-Thani - i-au fost atribuite declaraţii în care îşi exprima aprecierea pentru gruparea radicală palestiniană Hamas şi susţinea că Iranul este o 'putere islamică', notează publicaţia citată. Drept răspuns, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul şi Bahreinul au rupt pe 5 iunie relaţiile diplomatice şi de transport cu Qatarul, acuzând acest stat de susţinere a terorismului.
Qatarul anunţa la sfârşitul lunii mai că hackeri au postat informaţii false despre emir, o explicaţie respinsă de state din Golf.
Potrivit The Washington Post, oficiali ai serviciilor de informaţii americane au aflat săptămâna trecută că analizarea informaţiilor obţinute de serviciile secrete ale SUA a confirmat că înalte oficialităţi ai EAU au discutat un astfel de plan şi punerea lui în aplicare la 23 mai, cu o zi înainte de evenimentul propriu-zis.
Potrivit oficialităţilor citate, dar neidentificate de Washington Post, nu este clar dacă EAU au piratat site-urile sau au plătit pentru aceasta, notează ziarul citat.
Ambasadorul EAU în SUA, Yousef al-Otaiba, a negat informaţiile, afirmând că sunt 'false', notează the Post.
'Ceea ce este adevărat este comportamentul Qatarului. Finanţarea, susţinerea şi autorizarea unor extremişti, de la talibani la membri ai Hamas şi fostul lider libian (Moammar) Gaddafi. Incitarea la violenţă, încurajarea radicalizării şi subminarea stabilităţii vecinilor', se arată într-un comunicat al ambasadei.
Departamentul de Stat al SUA a refuzat să comenteze informaţiile, la solicitarea Reuters. Biroul Federal de Investigaţii a lucrat anterior cu Qatarul pentru a analiza aceste acţiuni de piratare.