„Rusia se va retrage din toate teritoriile (ucrainene – n.r.), cu excepţia sudului şi estului”, a apreciat Podoliak, într-o postare pe contul său de Twitter. El a adăugat că duşmanul va încerca „să se baricadeze” în aceste regiuni, să-şi reducă pierderile şi „să dicteze condiţiile”.
„Nu ne putem lipsi de armament greu dacă vrem să-i alungăm pe ruşi”, a avertizat Podoliak.
După ce Moscova a realizat în această săptămână o aparentă schimbare de strategie şi a început să-şi regrupeze trupele, mulţi analişti internaţionali au prezis „un război de uzură” care s-ar putea prelungi pe câteva luni, aminteşte EFE.