”Avem în derulare proiecte de centrale nucleare plutitoare, care vor fi supuse unor evaluări riguroase și științifice”, a explicat Xu Dazhe, președintele autorității chineze de supraveghere a energiei nucleare, în cadrul unei conferințe de presă.
Două proiecte concurente sunt dezvoltate de CGN (China General Nuclear) și CNNC (China National Nuclear Corporation) și au fost integrate în noul plan cincinal chinez (2016-2020). Aceste nave echipate cu mici reactoare sunt concepute pentru a alimenta cu electricitate platformele de foraj petroliere și gazeifere, însă, de asemenea, și insulele și zonele de coastă, furnizând, de exemplu, energia necesară pentru operațiunile de desalinizare a apei, potrivit companiilor.