Unilateralismul american ameninţă ţările membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în timp ce China este "o putere paşnică", a estimat joi guvernul chinez, în condiţiile în care NATO a evocat pentru prima dată "provocarea" pe care o constituie Beijingul, informează AFP.
Reunite în summit la Londra, cele 29 de ţări membre ale NATO au adoptat miercuri o declaraţie comună, care califică pentru prima dată întărirea Chinei drept "provocare".
Ca răspuns, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe chinez, Hua Chunying, a estimat în faţa presei că această "creştere a puterii chineze este cea a unei puteri paşnice".
Fără a numi SUA, ea a susţinut că "cea mai mare ameninţare actuală pentru lume este cea a unilateralismului şi intimidării". "Chiar şi aliaţi ai SUA au fost victime" (ale unilateralismului şi intimidării), a adăugat ea, în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump a calificat Alianţa drept "depăşită".
Marţi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a amintit că Beijingul este acuzat de organizarea de atacuri cibernetice împotriva Europei şi de recurgere la spionajul industrial, ceea ce are "consecinţe pentru securitatea ţărilor din Alianţă".
"China dispune de al doilea buget pentru apărare din lume şi s-a dotat cu un mare număr de noi capacităţi moderne, inclusiv cu rachete cu rază de acţiune lungă, capabile să atingă toată Europa şi SUA", a subliniat el.
"Nu se pune problema ca NATO să-şi desfăşoare efective în Marea Chinei. Însă noi trebuie să ţinem cont de faptul că China se apropie de noi în Arctica, în Africa, în Europa, unde investeşte masiv în infrastructurile noastre şi în spaţiul cibernetic", a atenţionat Stoltenberg.