Fraţii Chérif şi Said Kouachi au murit în confruntările cu forţele de ordine franceze la sediul unei tipografii dinlocalitatea Dammartin-en-Goële.
Cherif Kouachi a declarat, pentru postul BFMTV, că a fost finanţat de Al-Qaida din Yemen şi că a fost format de imamul Anwar Al Awaki, considerat unul dintre ideologii organizaţiei teroriste.
În timpul conversaţiei cu jurnalistul, teroristul a revendicat acţiunile sale, explicând "suntem apărătorii profetului". Pentru el, jurnaliştii de la Charlie Hebdo nu erau civili, ci "ţinte". El a explicat că nu îşi doreşte să omoare copii şi femei, dar că occidentalii îi masacrează în Irak şi Afganistan, scrie BFMTV.
În timpul luării de ostatici, Amedy Coulibaly a sunat la postul BFMTV şi a declarat că s-a sincronizat cu fraţii Cherif şi Said Kouachi, care au comis atacul contra revistei Charlie Hebdo. De asemenea, Amedy Coulibaly a declarat că făcea parte din reţeaua teroristă Stat Islamic în Irak şi Siria, informează Mediafax.
Amedy Coulibaly, un islamist în vârstă de 32 de ani, a fost omorât în intervenţia forţelor de ordine la un magazin evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului). În cursul zilei de joi, Amedy Coulibaly a omorât o poliţistă în zonă Montrouge din Paris. Conform autorităţilor, el încerca să atace sediul unui post de televiziune situat în sudul Parisului. Suspectul avea antecedente penale, el fiind arestat o lună în anul 2010, după ce fusese prins având o armă automată de tip Kalaşnikov.
Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, fiind revendicat de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Publicaţia Charlie Hebdo primise o serie de ameninţări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed. Grupul terorist Stat Islamic a revendicat atentatul.