UPDATE 09:15 - Peste 43.000 de cetăţeni moldoveni au votat în decurs de o oră de la deschiderea urnelor Comisia Electorală Centrală a anunţat duminică dimineaţă că peste 43.000 de cetăţeni moldoveni şi-au exercitat dreptul la vot până la ora 08.00, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică.
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a anunţat de asemenea că s-au înregistrat o serie de probleme tehnice la implementarea Registrului electronic al alegătorilor. Două sute de computere nu au putut fi conectate din prima încercare la sistem, însă procesul electoral nu a fost periclitat.