Experimentul Cannikin a fost al treilea din seria de teste derulate de americani pe insula Amchitka. A fost cea mai puternică bombă detonată în subteran, în istoria testelor nucleare americane - puterea ei fiind estimată la 4,4-5,2 megatone.
Pământul s-a ridicat cu șase metri, în urma unei deflagrații de 400 de ori mai puternică decât cea de la Hiroshima.
La locul exploziei a apărut un lac de aproape doi kilometri diametru. Deflagrația a generat un cutremur de 7 grade pe Richter.
Alte două teste avuseseră loc pe insulă în 1965 - Long Shot, cu o putere de 80 de kilotone și în 1969 - Milrow, cu o putere de o megatonă. Testele nucleare au fost aspru criticate de organizațiile pentru protejarea mediului. Organizația Greenpeace își are originile în protestele organizate față de testele nucleare de pe insula Amchitka.
În prezent, Amchitka nu mai este folosită pentru astfel de exerciții militare. Insula este încă monitorizată pentru eventuale scurgeri de material radioactiv.