În alți ani, râdeam, închipiundu-mi cum arăta România văzută din avion. O mare de focuri și fum, altare ale micului etern. Pandemia salvează România de un alt asalt cu proteină carbonizată asupra organismului deja saturat de deliciile pascale.
Anul acesta am râs, dar nu de îmbuibați, ci de trăirile voit mediatizate ale unora. Primarul pianist, ministrul emoționat până la lacrimi de DJ-ul solitar, poporeanul care nu a scăpat ocazia să vorbească despre sine în mini-filmări, cum era odată-n Vamă, amalgam de păreri de rău. Na, a trecut și 1 mai, urmează marea sărbătoare de relaxare.
Următoarea barieră mentală, 15 mai, ar trebui să devină o sărbătoare în sine. Cu siguranță nu vom uita ziua în care relaxarea va schimba modul de viață încercat mai mult de o lună. Probabil că ne vom spăla mai des pa mâini, unii chiar vor extinde obiceiul și în alte părți ale corpului, mulți vor trece în revistă cămara plină cu făină și mălai, întrebându-se de ce oare au năvălit în magazine. Și da, până la Marea Relaxare, ne vom amuza copios în aceste zile. Coronavirusul, acest bau-bau modern, a trecut în planul secund. Oricum lumea nu mai înghite nicio informare despre pandemie. Oamenii s-au săturat de coronavirus.
Au simțit-o și politicienii care s-au regrupat. A început dansul electoral, homo-politicus a simțit că poporul nu mai are chef să proceseze virus. Iar băieții au dat startul marii bălăcăreli televizate, acea sare și piper al existenței lor. Avid, consumatorul înghite acum sfânta ceartă politică, unii au și ițit capul din marsupiul în care au stat pitiți. Am văzut, doar în 48 de ore, o recalibrare a eșichierului politic. Băieții și-au dat seama că au pierdut timp important, ce rău le-a făcut izolarea, au început tiptil-tiptil să păună la cale scenariile după care se va juca marele meci.
Data stelară nu e încă bătută în cuie, să fie septembrie, să fie la anul, ideea e că începe. 1 mai a trecut. Vine 15, apoi apăsăm pe pedală. Pregătiți-vă, urmează cel mai tare reality show!
Mă duc să iau niște mici. Ce dacă e 2 mai?