Deja se acumulaseră prea puternice tensiuni în economia românească, iar pierderea continua de credibilitate în politica expansiunii fiscale prociclice a guvernului precedent risca să anuleze complet beneficiile creșterii PIB din ultimii ani. România se îndrepta spre sfârșitul anului 2019 fără a avea măcar o schiță de buget pentru anul următor, nu exista nici un indiciu privind decizii predictibile așteptate de mediul investițional și de afaceri, prin care Guvernul PSD să arate nu doar că știe ce are de făcut dar și că respectă un plan coerent de corectare a dezechilibrelor.
Urmarea se cunoaște. La jumătatea lunii octombrie Guvernul PSD a căzut prin moțiune de cenzură în Parlament, iar PNL a preluat conducerea executivă a țării. Cel puțin la nivel senzorial percepția a fost că PNL va face ajustările necesare pentru a recalibra cheltuielile în raport cu veniturile bugetare. Dramul de încredere de care se bucură executivul și după trei luni de activitate este reflectat și de performanța amintită.
Notabilă, într-adevăr, această performanță trebuie privită cu realism. Suma împrumutată este mică (150 milioane euro). Nu trebuie neglijată nici conjunctură externă. Titlurile de stat, ca și aurul, au devenit investiții de refugiu. Aurul are chiar un handicap: riști sa cumperi scump și să vinzi ieftin când trendul economiei se inversează. Chiar și la dobânzi negative riscul de unei pierderi incontrolabile, în investiția în titluri de stat, nu există.
Așa se explică faptul că o performanță realmente notabilă, și pe plan extern, a înregistrat Polonia. Acesta este primul stat dintre cele foste comuniste care s-a împrumutat recent la dobânzi negative (vezi comentariul cu titlul "Cum dracu?" publicat pe realitatea.net"). Suma atrasă, pe cinci ani, a fost de 1,5 miliarde euro.
Polonezii au fructificat astfel temerile legate de evoluția economiei mondiale impactată de înfricoșătorul coronavirus, oferta lor adăugându-se valorii globale a obligaţiunilor guvernamentale cu randamente negative - situată, în prezent, la 15.000 de miliarde de dolari.
Tocmai în acest context trebuie privit și evenimentul de joi, coroborat evident și cu plusul de credibilitate guvernului. Într-un moment în care abundă veștile proaste dinspre zona politică, și nu numai, guvernul ministrului de finanțe, are șansa unei guri de oxigen cu masca de protecție antivirus pe față.
Deci, Guvernul PNL este departe de a respira liber în ciuda performanței istorice. În luna septembrie va trebui să fie anunțată decizia în privința majorării pensiilor cu 40%, procent demonstrat ca imposibil de respectat în actualele condiții.
Privit din această perspectivă, mesajul transmis de către investitori Ministerului Finanțelor ar suna cam așa: "Am înțeles ce vă propuneți și avem încredere în voi...Dar pe o perioadă determinată, de cinci luni".