Promovarea pentru Joker a fost cultivată în jurul unor reacții cu țintă falsă. Pratic, mulți dintre cei care au văzut/recenzat în avanpremieră filmul au sugerat că avem de-a face cu o pozitivare a eroului incel, eventual simpatizant al lui Trump. Filmul n-are nimic de-a face cu așa ceva. S-a sugerat o posibilă controversă politică, o lipire a Hollywoodului de proscrișii închipuiți ai corectitudinii politice. Nicio treabă, filmul nu întreține nici cea mai mică ambiguitate cu puterea tip Trump, dimpotrivă, motivul decăderii eroului e clar: tăieri sociale, tratament psihiatric prea scump.
Așa că primul val de recenzii sau reacții după ce filmul a intrat oficial în cinematografe fost unul de consternare și amuzament: despre ce vorbeau recenzenții care, foarte probabil, erau adverotrial-iști, influenceri care preluau narativa ”controversei”? De unde se născuse toată agitația? Aveam o mare dezbatere despre nimic. Filmul era perfect cumințel și totuși continua să neliniștească, diverse celule de credințe politice sau estetice au încercat să-și ia partea leului ideologic.
Cu Joker, da, se schimba ceva, iar asta a fost identificabil la unii ideologi înfricoșați că sunt alimentate supapele periculoase ale monstrului cunoscut îndeobște sub denumirea ”popor”. Poporul întreg s-ar putea transforma într-un terorist pentru că ar fi pur și simplu instigat, păcălit. După crimele venite cu un alt episod din Batman, frica de copycat era deja banală, dar în cazul lui ”Joker”, forțele de poliție nu mai vânau posibili radicalizați singuratici. Frica anunțată în media (da, în lumea reală, nu în film, au fost alerte ale poliției americane pentru posibile tulburări) era că riști să intri la cinema un mic burjui cuminte cu popocorn în mână și să ieși de acolo Che Guevara.
Joker e o continuare a seriei Batman fără efecte speciale, fără nimic. Cel mai tare efect special este un soi de realism, realism naturalist, adică un gen pândit tot timpul de pericole manieriste și mistice. Criticii s-au întrecut în pomenirea lor, dar prezența lor e secundară, e mai mult un efect al pariului filmului: iar pariul e lipsa efectelor speciale, a scenelor de acțiune. Acțiunea e figura, corpul lui Phoenix. Iar Phoenix întrupează un efect special social. Este individul părăsit complet de societate, nesusținut, vicitmă a austerității, inegalităților și a joburilor mărunte care te îngroapă definitiv. Boala psihică este și ea secundară, e un detaliu care devine esențial doar când ești oricum în cofă. Joburile de căcat nu te omoară cu foamea sau cu oboseala, te epuizează psihic prin excludere din ce în ce mai dureroasă.
Filmul satisface o sastiseală de supereroi. Și mai ales o sastiseală de tiparul familiei Batman, bogătanul care o arde progresist luptând cu lumpenul derapat. Angajații declasați, lumpenizați de salariile prea mici și lipsă de plasă socială, ei sunt efectul social special. Nu există un Batman să lupte cu așa ceva. Nu poți să-l pui pe Christian Bale să vină cu batmobilul la casa de pensii sau de sănătate și să-ți plătească contribuțiile.
Nu există alegere în astfel de situație, depresia e singura ”alegere”, depresia fără medicamente. Joker stă suspendat între o familie aristocrată din care se închipuie ca făcând parte (familia lui Batman unde maică-sa a fost servitoare și, din nou presupus, amanta stăpânului casei) și un mediu compus din televizor, abuzatori middle class sau abuzatori la fel de oropsiți ca el.
S-a râs și de trimiterea frustă la Modern Times a lui Chaplin. Dar teza scenei e corectă, într-o sală fițoasă de cinema sunt puși față în față precarul mecanicizat și proletarizat interpretat de Chaplin cu angajatul fără niciun suport, fără niciun optimism tehnologic, oricât de ridicol, clownul part-time, interpretat de Phoenix.
Nici măcar actoria compulsivă nu m-a deranjat, mecanicizarea înzestrării artistice la Hollywood, slăbirea în exces, expresivitatea în exces, toate astea ajută la crearea efectului de cadență dogmatică misterioasă: iei banii de la ăia de jos?, atunci ei îți pot face ceva, te pot răni cumva, așa rupți în coate cum sunt.
Ultracomercialul utilizeaza ura antielite. E comercial politic. Vine vândută la kilogram revolta antineoliberala. Problema deci rămâne una ridicol estetică: cum consumi un film bun al unui regizor care a reușit ceva important din motive artistice greșite, dintr-o speculă cu teme subversive. Cum se consumă revolta maselor la cinema de către burghezie? Fix ca în scena cu Phoenix privindu-l pe Chaplin în cinematograful burghez. Îți iei ce trebuie de acolo, și nu uiți să le dai și un bobârnac pentru artisticăraia ridicolă.
Joker nu e ironic/postironic, nu e personajul interpretat de Jack Nicholson sau Heath Ledger. Nu e nici cel făcut de Tom Hardy, cu masca pe față, dar care punea la cale o revoltă a hoților mult prea stilizată. E doar o ecuație, considerată necredibilă și dogmatică, aia conform căreia dacă agresezi sistemic vei avea la un moment dat un răspuns puternic popular. Atât s-a vândut și s-a vândut bine.
