Decizia de a te vaccina este unilaterală. Este o hotărâre personală pentru că în România nu există vreo lege care să te oblige în vreun fel. Așa că este probabil nepotrivit să critici pe cineva pentru asta. Sigur, poate că ar fi util ca și persoanele publice să se alăture cercetătorilor, medicilor de peste tot din lume în demersul lor de a ne salva de Covid. Și cum nu suntem toți oameni de știință, micul pas pe care am putea să-l facem, la nivel individual, ar fi poate să ne salvăm de coronavirus cu serul lor, așa cum și ei își salvează poate sufletele ascultând o melodie creată de un muzician bun, văzând o piesă de teatru sau un film în care joacă un actor bun, citind o carte a unui autor bun. Și eu, muzicianul, actorul, scriitorul, pot să mă imunizez anti-covid cu serul creat în laboratoare de cercetători buni. Acum, „bun” însuși este greu de definit, este atât de legat de context și de ochii „judecătorului”... Dar, oricât am admite că „bun” este o caraterizare subiectivă, există parcă niște truisme în societate. Altfel ne-ar fi foarte greu să ne ducem viața de zi cu zi. Cred că suntem cu toții de acord că nu e bine să fii violent, de pildă. Nu e bine să arunci gunoaie pe jos. Așa cum, credeam eu, suntem aproape toți de acord că serul ăsta care ar urma să ne apere de Covid-19 este bun, pentru că a fost creat de niște specialiști buni, cu intenții bune. - În fine. Conspiraționiștii poate m-ar contrazice. Și pot să o facă. Intră în sfera libertății de exprimare, pentru că nu vorbim de vreo lege, ci de o hotărâre personală, până la urmă. - Nu trebuie neapărat să trâmbițezi #șieumăvaccinez. Ca să nu le punem bețe în roate cercetătorilor este suficient, zic, să nu scriem neapărat #euNUmăvaccinez. Aici putem discuta despre utilitatea unui astfel de mesaj, despre moralitate, responsabilitate socială. Dar oricare din variante ar fi, evident, este de vorbit. Avem ce.
Altfel stau lucrurile când spun „nu port mască”. Nu mi se pare o problemă în sine că cineva crede că măștile sunt ineficiente, în ciuda tuturor recomandărilor specialiștilor. Este opinia lui. Numai că „eu nu port mască” nu înseamnă „eu nu prea cred că este bună”, ci „eu încalc o lege”. Statul de drept, pe care îl tot invocăm când ne convine, înseamnă, printre altele, domnia legii. Dacă trăiești într-o democrație, trebuie să te supui legilor în vigoare. Asta dacă nu vrei să fii infractor sau contravenient. Statul de drept garantează și libertatea de exprimare. Așa este. Poți să vii cu argumente prin care să arăți că masca este de formă, câtă vreme porți mască în timp ce faci asta, pentru că așa cere legea. - Acum... nu știu în ce măsură cineva, oricine ar putea fi convins de ceva, orice, câtă vreme informațiile nu vin de la specialiști în domeniu. Dacă vorbim despre căile ferate, am să cred un CFR-ist, în detrimentul unui neurochirurg. Dacă vorbim despre filme, am să cred un actor, nu un avocat. Dacă vorbim despre soluții de curățat podeaua, am să-l cred pe omul de serviciu, nu pe creatorul de modă. Adevărul e că strategia asta merge numai dacă avem încredere că fiecare omușor își face părticica pe care și-a ales-o și o face bine. Sunt de acord că sunt mulți pseudo-experți în mai toate domeniile. Atunci când totuși vorbim despre o opinie aproape unanimă a specialiștilor, aproape peste tot în lume, tind să cred că avem motive logice să ne diminuăm din reticență și rezerve. –
Revenind la lege... Îmi place sau nu, există o lege care ne obligă să purtăm masca de protecție. În cazul ăsta moralitatea pică pe plan secund. Intră în scenă obligativitatea. Altfel riști amendă de până la 2.500 de lei și, foarte important, poți ajunge să fii acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor, dacă, de exemplu, nu porți masca într-o adunare, ai Covid (și poate nu știi), dai mai departe, iar nefericitul căruia i-ai dat virusul moare. Dacă se dovedește prin anchete epidemiologice lanțul ăsta riști până la 15 ani de închisoare. Atât de grav a considerat legiuitorul că este să nu respecți normele sanitare. Pentru evaziune fiscală, poți ajunge tot pe acolo. Pentru tâlhărie, trafic de droguri, loviri... Poate părea nepotrivită comparația, dar pedepsele prevăzute pentru faptele astea aparent din alte filme sunt similare. „Eu nu port mască” poate la fel de bine să fie „eu mă duc să fur din bancă” sau „îmi bat nevasta”. Mă refer strict din punctul de vedere al sancțiunilor prevăzute de lege.
Câtă vreme trăim aici, cu normele astea, ideal ar fi să le respectăm. Dacă nu suntem de acord cu ele, putem apela la libertatea de exprimare garantată de Constituție și putem încerca, prin diversele pârghii legale, să schimbăm rânduiala. Până nu se schimbă însă rânduiala, o respectăm pe cea în vigoare. Zic. Și acum, tot referitor la libertatea de exprimare. Nu este absolută. Presupune o doză serioasă de responsabilitate, mai ales dacă ești un om public. Postarea lui Bucur, de pildă, a generat mii de comentarii pro și contra, dovadă clară că omul este public. Adică, printre altele, are capacitatea să-i influențeze pe alții. Poate fi lider. Oamenii îl urmează sau măcar îl urmăresc. Cu atât mai mult, într-o asemenea postură, trebuie să-ți cântărești vorbele, vorbele astea libere, garantate de legea fundamentală. Bucur spunea că are voie să nu fie de acord cu ordonanțele Guvernului. Cumva atrăgea atenția că este dreptul nostru, al tuturor, să chestionăm. Asta este principala lecție pe care am învățat-o în facultate: că nu trebuie să fac nimic, pentru că așa se spune, se face, așa e bine, dacă eu nu înțeleg sau nu sunt de acord (în limitele legale, firește).
Dacă s-ar fi trezit Cîțu că nu suportă oamenii îmbrăcați în roșu, că îi amintesc de PSD, și ne-ar obliga să ieșim doar în parpalac galben, da... Mi s-ar părea legitim să analizăm în ce măsură o astfel de hotărâre contravine principiilor pe care s-a așezat democrația în România, cum afectează libertatea individuală, apartenența noastră euro-atlantică, cum contravine însuși bunului simț. Și, iată, fără să vrem, tot ne întoarcem la truisme. Cred că aș merge până la CEDO cu povestea asta, dar până la Vama Nădlac aș sta în parpalac galben.