Coridor de gaze între România, Bulgaria şi Grecia. Ce va face RUSIA Coridorul de gaze care va interconecta reţele de gaze naturale din România, Bulgaria şi Grecia va avea o capacitate între 3 şi 5 miliarde de metri cubi pe an, potrivit unor documente publicate de Ministerul Energiei din Grecia citate de Agerpres.
România are o "plasă de siguranţă" pentru minim 6-7 luni, în caz de CRIZĂ MAJORĂ Ministrul delegat pentru Buget, Darius Valcov, a declarat că în urma negocierilor cu FMI pe bugetul pe 2015 nu s-a renunţat la "bufferul de siguranta al ţării", adica acei bani care au rolul de "plasa de siguranta" in cazul unei crize majore.
Profit dublu pentru industria aeriană în 2014 faţă de 2013 Asociaţia Internaţională pentru Transport Aerian (IATA) anticipează că industraia aeriană va genera un profit de 19,9 miliarde dolari anul acesta, în condiţiile în care, în 2013, profitul global combinat al companiilor aeriene s-a ridicat la 10,6 miliarde dolari, potrivit Mediafax.
RCA 2015. Toţi tinerii şoferi au primit o VESTE BUNĂ "M-am angajat să fac un plan de analiză a situaţiei RCA şi a primelor de asigurare pentru tineret. Noi avem în vedere să intrăm într-o analiză cu toate societăţile de asigurări care oferă acest produs, să vedem de ce sunt aşa de mari, să înţelegem, să solicităm recalcularea", a declarat Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF.
PREMIERĂ în România. Cum face economii la curent un hotel de cinci stele Un hotel de cinci stele din Cluj-Napoca a inaugurat, miercuri, prima centrală de cogenerare, care produce simultan energie electrică şi termică, din industria hotelieră din România, în urma unei investiţii de 200.000 de euro.
O mare bancă din România DISPARE. Ce se întâmplă cu cei 190.000 de clienţi Grupul bancar austriac Volksbank pleacă din România. Conducerea Băncii Transilvania a anunţat în această dimineaţă termenii preluării subsidiarei Volksbank din România, bancă cu 190.000 de clienţi.
CURS BNR. LEUL pierde teren în raport, moneda EURO trece de pragul de ... CURS BNR. Leul se depreciază în raport cu moneda europeană. BNR a anunţat miercuri un curs de peste 4,44 lei pentru un euro.
RCA 2015. Cum s-a ajuns la preţul ABSURD de 2.000 de lei pentru o asigurare simplă RCA 2015. Tinerii sub 30 de ani au ajuns să fie cei mai afectaţi de creşterea preţului poliţei, pentru care au ajuns să plătească peste 2.000 de lei pentru o poliţă simplă de asigurare.
SALARIU Patriarh BOR. PF Daniel primeşte lunar 13.900 lei PF Daniel primeşte un salariu lunar net de 13.900 de lei, din care 7.731 de lei de la stat şi 6.169 de lei din fondurile Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi donează lunar 6.000 de lei pentru construirea mănăstirii din satul natal şi pentru ajutorarea angajaţilor săraci, potrivit Patriarhiei.
Războiul GAZELOR între Rusia şi UE: România face o mutare strategică UE ia în calcul mai multe variante pentru gazoductul South Stream, proiect abandonat de Rusia, una dintre acestea fiind transportarea gazului din Azerbaidjan prin Turcia, în condiţiile în care România, Bulgaria şi Grecia au semnat un acord de cooperare în domeniu, informează Mediafax.
TOP 5 oraşe mici şi bogate din România Cred că sunteţi de acord că, mai mereu, un oraş bogat înseamnă aglomeraţie şi o grămadă de nervi. Bucureştiul este cel mai bun exemplu. Însă, există bogăţie şi în oraşe foarte mici, pe care le străbaţi de la un capăt la altul în doar câteva minute de mers cu maşina.
Ministrul delegat pentru IMM: TVA-ul de 9%, doar la pachetele all inclusive vândute integral Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, Florin Jianu, a anunțat miercuri că reducerea TVA la 9% în turism va fi aplicată de la 1 ianuarie 2015 doar la pachetele all-inclusive vândute integral, respectiv cazare, masă și servicii.
Scenariu EXPLOZIV lansat de Moise Guran: DE CE a cedat FMI în faţa Guvernului Ponta Jurnalistul Moise Guran propune un scenariu EXPLOZIV legat de schimbarea atitudinii FMI în negocierile cu Guvernul României, după mai multe runde de discuţii în care oficialii străini nu au fost dispuşi să renunţe la deficit sub 1%.
Elicopterele Super Puma vor fi produse în România Airbus intenționează să construiască o fabrică de elicoptere în zona Ghimbav, lângă unitatea de mentenanță Eurocopter România, la care compania franceza este acționar alaturi de statul român.
8 factori "vinovați" pentru amânarea sarcinilor de serviciu Amanarea, comportamentul care defineste cel mai potrivit intrebarea de mai sus, e un subiect amuzant la prima vedere. Toti o facem. Majoritatea ne simtim vinovati atunci cand o facem. Dar, totusi, o facem in continuare. Toata lumea amana lucruri, scrie hipo.ro.
Recomandarea FMI cu privire la măsurile de reformare a pieței muncii în zona euro Zona euro trebuie să reducă protecția acordată angajaților cu program permanent și să stopeze creșterea salariilor minime, se arată într-un raport publicat de Fondul Monetar Internațional, transmite 'Wall Street Journal' (WSJ), potrivit AGERPRES.
AVALANŞĂ de proiecte UTOPICE trimise de la Bucureşti la Bruxelles: cerem 62 miliarde euro! România a transmis Comisiei Europene o listă cu peste 200 de proiecte, in valoare totala de 62,5 miliarde de euro, care sa fie finantate cu ajutorul noului mecanism de finantare initiat de presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pentru perioada 2015-2017.
Eşecul guvernării Ponta: investiţii TĂIATE la jumătate, ADIO autostrăzi “Bugetul anului 2014 este un buget bazat pe investiţii”, anunţa guvernul Ponta în urmă cu un an. Obiectivul a fost, însă, ratat.
Câţi români au scăpat de ŞOMAJ în acest an Peste 325.000 persoane s-au încadrat pe piața muncii din România în primele 10 luni din acest an.
ESTE OFICIAL! Banca Transilvania anunţă preluarea Volksbank Banca Transilvania va anunţa oficial preluarea Volksbank România într-o conferinţă de presă organizată miercuri, la ora 11.00, la hotelul Marriot din Bucureşti.
SURPRIZĂ - Cu cât a CRESCUT SALARIUL mediu Salariu mediu a crescut la 1.705 lei în luna octombrie a anului 2014, reprezentând o creștere cu 7 lei faţă de luna septembrie.
România, Bulgaria și Grecia au cerut sprijinul UE pentru crearea unui nou coridor pentru gaze România, Bulgaria și Grecia au cerut, marți, sprijinul Uniunii Europene pentru crearea unui nou coridor pentru gaze naturale, între cele trei țări, la o săptămână după ce Rusia a anunțat că renunță la proiectul gazoductului South Stream, informează DPA, potrivit Agerpres.
Guvernul vrea să facă Autostrada Montana şi Autostrada Dunăre-Marea Neagră cu bani UE România a înaintat Comisiei Europene o listă de propuneri pentru a fi finanţate dintr-un fond special de 21 de miliarde de euro, destinat investiţiilor strategice din Uniunea Europeană.
Siveco va furniza servicii IT Comisiei Europene. Contractul este URIAŞ Compania Siveco, una dintre cele mai mari firme de IT din România, implicată recent într-un scandal de evaziune fiscală, face parte dintr-un consorţiu care va furniza Comisiei Europene servicii IT de 100 mil. euro în patru ani, informează Mediafax.
Un ministru îl contrazice pe premier: NU DOAR pachetele all-inclusive vor avea TVA de 9% Toate pachetele turistice care includ minim cazare, nu doar cele all inclusive, vor beneficia de TVA redus de la 24% la 9%, măsura incluzând nu doar mesele, ci şi toate tipurile de servicii din hotel, a declarat agenţiei Mediafax ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Florin Jianu.
RCA 2015. Câţi bani câştigi dacă îţi faci asigurarea RCA acum, în decembrie RCA 2015. Pretul mediu al politelor de raspundere civila auto RCA ar putea creste cu 3% anul viitor, spune presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, Misu Negritoiu, însă sunt si voci care spun că scumpirile ar putea ajunge până la 15-30% în 2015 pentru anumite categorii de şoferi.
Ce se întâmplă cu PENSIILE din ianuarie, după ce Guvernul a bătut palma cu FMI Negocierile cu reprezentanţii FMI şi ai Comsiei Europene au fost finalizate, iar toate măsurile sociale anunţate de Guvern în perioada electorală au fost incluse în bugetul pentru anul viitor.
SALARIUL MINIM ajunge la 975 lei la 1 ianuarie. Cine CÂŞTIGĂ, cine PIERDE Salariul minim pe economie va ajunge la 975 lei, începând cu 1 ianuarie 2015, şi la valoarea de 1.050 lei începând cu luna iulie anul viitor, potrivit premierului Victor Ponta. Măsurile au fost incluse în bugetul pe 2015 şi sunt agreate de partenerii internaţionali, FMI şi Comisia Europeană.
În ce condiţii ar putea ajunge TVA la 20% anul viitor Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat, marţi, că singura divergenţă pe care Executivul a avut-o cu FMI s-a referit la nivelul veniturilor de anul viitor, el susţinând că, dacă după primul trimestru vor fi încasări suplimentare de 2 miliarde lei, TVA poate fi redus cu 2%.