Ortodoxe
Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos
Greco-catolice
Sf. m. Sabin Egipteanul
Romano-catolice
Sf. Iulian, m.
Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 16 martie.
Sfântul Sabin provenea dintr-o familie bogată şi era unul dintre demnitarii imperiului.
A trăit în cetatea Ermopolis, din Egipt, în vremea împăratului Diocleţian (284-305), cel care a declanşat o prigoană extrem de dură împotriva creştinilor. În perioada persecuţiilor, Sfântul Sabin a părăsit palatul său şi împreună cu alţi creştini s-a refugiat în localităţi mai izolate, pentru a nu fi prins de persecutori.
Un sărac pe care Sabin îl miluise de nenumărate ori s-a dus însă la aceştia şi a zis: "Ce-mi daţi, ca să vă arăt unde este Sabin pe care-l căutaţi?". Iar ei i-au dat doi galbeni şi vânzătorul i-a condus la casa în care locuia Sfântul Sabin împreună cu alţi şase creştini.
Au fost cu toţii prinşi, Sfântul Sabin a fost legat cu două lanţuri grele, şi au fost duşi în faţa unui slujbaş imperial. Pentru că nu au voit să se lepede de Hristos, au fost chinuiţi cumplit, iar în cele din urmă au fost înecaţi într-un râu.