Ortodoxe
Începutul anului bisericesc;
Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul (Tedeum)
Greco-catolice
Sf. cuv. Simeon Stilitul; Serbarea Psf. Născătoare din Miasine; Sf. m. Aitala; Sf. 40 femei m.; Sf. diac. Ammun; Sf. m. Calist, Evod, Ermoghen; Amintirea lui Iisus Fiul lui Navi. Indictionul - Începutul anului nou bisericesc
Romano-catolice
Ss. Egidiu, abate; Iosua
Anul Nou bisericesc începe în ziua de 1 septembrie.
Biserica sărbătoreşte începutul anului nou în prima zi a lunii septembrie, pentru faptul că în această zi, într-o sâmbătă, ziua sfântă, de odihnă, a poporului israelit, Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a început activitatea Sa publică.
Mântuitorul Hristos a intrat în sinagogă şi citind cuvintele prorocului Isaia, care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască, a spus: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului" (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19).
Data la care se sărbătoreşte Anul Nou bisericesc a fost stabilită de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea (325).
* Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (470-545), monah din Dobrogea, numit Cel Mic sau Smerit, a avut temeinice cunoştinţe de astronomie. El a stabilit la vremea lui pascalia sau data sărbătoririi Paştelui şi a fixat cronologia erei creştine, luând pentru prima dată ca punct de plecare pentru numărarea anilor Naşterea Mântuitorului ca anul 1 al erei creştine.
După ce a petrecut o perioadă la Constantinopol, Sfântul Dionisie a mers la Roma, unde a fost hirotonit preot. A tradus în limba latină lucrările Sfinţilor Grigorie de Nyssa, Chiril al Alexandriei şi Proclu al Constantinopolului.
* Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul s-a născut în ţinutul Ciliciei, la sfârşitul secolului al IV-lea. A plecat de tânăr la o mănăstire unde a fost primit după şapte zile, timp în care a fost lăsat să aştepte la poartă fără mâncare şi apă.
În viaţa monahală a practicat o asceză foarte severă. Între mijloacele la care a recurs spre a-şi supune trupul iar mintea să fie înălţată la Dumnezeu, în rugăciune, a fost şi acela de a-şi înfăşura tot corpul, pe sub haine, cu o funie din frunze de palmier, extrem de tăioase, care îi provoca răni îngrozitoare, adânci până la os.
Stareţul mănăstirii considerând că acest fel de trăire nu era firesc şi nu se potrivea cu al Sfinţilor Părinţi l-a scos din mănăstire. După ceva timp însă l-a căutat şi l-a adus înapoi.
De altfel chiar şi părinţii acelor vremuri trăitori în pustie, auzind de nevoinţa acestui monah, au trimis să fie încercat duhul său, ca nu cumva să nu fie potrivit cu trăirea ortodoxă, care presupune ascultare desăvârşită.
În vremea în care Cuviosul se urcase pe un stâlp înalt, părinţi au trimis un sol să îi spună să coboare şi în cazul în care ar fi ascultat să îl lase să trăiască aşa cum a ales, însă dacă s-ar fi împotrivit să îl coboare jos cu forţa.
Pentru ascultarea sa l-au lăsat părinţii pe stâlp, pe care îl tot înălţa. În acest fel Cuviosul Simeon a devenit primul "stâlpnic" sau "stilit", inaugurând un mod de viaţă ascetic impresionant dar foarte greu de imitat.
Despre cât de cunoscut devenise Sfântul Simeon se spune că stând pe stâlp "ca o făclie în sfeşnic, lumină lumii s-a arătat, luminând neamurile păgâne întunecate cu idoleasca închinare şi povăţuindu-le la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu (...) deşi stătea la un loc, pe mulţi la credinţă i-a adus, ca şi cum cineva ar străbate lumea învăţând şi propovăduind. Că puteai să vezi acolo iviriţi, perşi şi armeni primind dumnezeiescul Botez" (Vieţile Sfinţilor).
"Noaptea toată şi ziua, până la ceasul al nouălea, stătea la rugăciune; după al nouălea ceas dădea învăţătură celor ce se întâmplau acolo; apoi asculta nevoile şi cererile tuturor celor ce veneau la dânsul şi pe bolnavi îi tămăduia cu rugăciunea. După aceea îmblânzea certurile şi pricinile omeneşti şi făcea pace. Apoi apunând soarele, iar se întorcea la rugăciune" (Vieţile Sfinţilor).
Pe lângă această rânduială zilnică, Sfântul Simeon trimitea scrisori în multe părţi ale Bisericii, demnitarilor şi împăraţilor pentru întărirea adevărului de credinţă în faţa ereziilor care tulburau creştinătatea, îndemnând spre frica de Dumnezeu, spre milostivire şi dragoste şi învăţând mult pe toţi pentru folosul sufletesc.
Printre vizitatorii chiliei sale de pe stâlpul care ajunsese în cele din urmă la 36 de coţi (aproximativ 24 de metri) se numără şi patriarhul Antiohiei, Domus (441-450), precum şi împăraţii bizantini Teodosie II (408-450), Marcian (450-457) şi Leon I (457-474).
A murit în anul 460, la înmormântarea sa participând numeroşi episcopi şi mulţime de popor credincios, moaştele sale au fost duse în Antiohia.