//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria CULTURĂ:
Rugăciunea zileiRugăciune către Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu„Sfinte Mucenice Brâncovene Constantine, Dumnezeu te-a uns ca să călăuzești destinele neamului tău printre stâncile prăpăstioase ale vremii. Domnul te-a chemat să sporești slava Bisericii Ortodoxe, de la noi și de pretutindeni, cu darurile pe care numai puterea Celui de sus le-a pus întru a ta chivernisire. Tu te-ai rugat Bunului Dumnezeu pentru statornicirea în dreapta credință, dimpreună cu fiii tăi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu sfetnicul tău Ianache. Tu ai primit cununa sfântă a muceniciei, cu fiii tăi. Ne rugăm ție în fața icoanei tale și cerem să duci la Părintele Ceresc rugăciunile noastre smerite, ca să ne izbăvească de durerile cele amare abătute de atâtea ori asupra noastră, să ne ocrotească de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi. Să dăruiască sănătate tuturor fiilor neamului românesc, pace lumii, liniște în sufletele și casele noastre; să ne țină în dreapta credință a Bisericii noastre cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Amin!”
Rugăciunea zileiRugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului„O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare. Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Rugăciunea zileiRugăciune pentru vrăjmaşi a Sfântului Nicolae Velimirovici„Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu. Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri. Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi. Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi. Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun. Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic. Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi. Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier. Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn. Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Rugăciunea zileiRugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla„O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu, ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a descoperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat. De aceea, și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni și te chemăm: roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să dobândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!”
Rugăciunea zilei“Sfântă Teodora, izvorâtoare de mir și mare făcătoare de minuni, la vreme de necaz la tine alergăm cu zdrobire de inimă, știind că mult i-ai ajutat pe toți cei care ți-au cerut ajutorul cu credință. Cum ai binecuvântat încă din timpul vieții Mănăstirea Sfântului Ștefan, așa binecuvântează toate mănăstirile și schiturile ortodoxe, pe toate monahiile și pe toți monahii, pe toți cei începători în viața monahală ca să rămână statornici pe calea cea îngustă pe care au pornit. Tu, care te-ai folosit de sfințenia duhovnicului tău, ajută-i pe toți preoții să fie păstori pricepuți ai turmelor pe care le păstoresc. Roagă-te, sfântă, pentru toți ierarhii Bisericii lui Hristos, să rămână în dreapta credință și să o mărturisească fără teamă la vreme de prigoană sau rătăcire. Ai grijă de toate familiile creștine, de toți părinții și de copiii lor. Îndepărtează de la ei toată tulburarea, toată ispita, toată cearta. Vezi șovăiala tinerilor care nu știu unde le e locul, în lume sau în mănăstire, și roagă-te pentru ei, ca să își înțeleagă chemarea și să facă întru toate voia lui Dumnezeu. Așa cum pe fiica ta, Sfânta Teopisti, ai ajutat-o să urce pe scara virtuților, așa ajută-ne și pe noi, că greu e războiul care ne stă înainte. Povățuiește-ne pe calea smereniei, pe calea rugăciunii și a nevoinței. Alungă de la noi pe necuratul diavol, care vrea să ne facă de rușine, aruncându-ne în tina păcatului. Fii în fața inimilor noastre ca o icoană vie, Sfântă Teodora, ca ducând noi lupta cea bună să ne învrednicim de raiul cel gătit sfinților și de bucuria Împărăției Cerurilor, pe tine să te lăudăm, iar Dumnezeului cel în Treime lăudat să Îi aducem slavă și închinăciune în vecii vecilor. Amin.”
Rugăciune zileiRugăciunea tămăduitoare de Sfântul Ştefan“Sfinte mare mucenice al lui Hristos Ştefane, cel ce ai preaslăvit pe Dumnezeu în trupul tău de mucenic, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de ispite şi de nevoi, ci te roagă Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea aceasta şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul pornit asupra noastră, pentru păcatele noastre. Roagă-te pentru noi, sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi! Roagă-te să depărteze de la noi tot păcatul, ispita, necredinţa, necazul, boala şi mustrarea Lui cea dreaptă şi să ne apere pe noi, poporul Său. Ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm nespusa bunătate a lui Dumnezeu în vecii vecilor. Amin!”
Rugăciunea zileiRugăciunea care se citește în fiecare post„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
Rugăciunea zileiRugăciune către Sfânta Mironosiță Maria Magdalena„O, Sfântă Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu căldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta cădem către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă strigăm ţie noi, nevrednicii: Caută dintru înălţimea cerului spre noi, cei ce suntem în luptă cu ispitele păcatelor; vezi cu cât de multe păcate şi nevoi vrăjmaşul în toată ziua ne împiedică, căutând pieirea noastră. Slăvită şi întru tot lăudată ucenică a lui Hristos Maria Magdalena, roagă-L pe Cel iubit de tine, Cel ce şi El pe tine te-a iubit, pe Hristos Dumnezeu, ca să ne dăruiască lăsarea greşelilor noastre celor multe, să ne întărească cu darul Său, cu trezvie şi vitejeşte să umblăm pe calea sfintelor Lui porunci şi să ne facă pe noi lăcaş binemirositor al Sfântului Duh, ca aşa, în pace, neruşinaţi să sfârşim viaţa noastră cea cu multe osteneli pe pământ şi să ne sălăşluim în lăcaşurile raiului ceresc cele luminate şi fericite, unde cu toţi sfinţii totdeauna cu bucurie preamăreşti Treimea cea de o fiinţă, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.”