Pentru concertul pe care formația Phoenix îl va susține marți seară, în Parcul Rozelor din Timișoara, în cadrul manifestărilor dedicate zilei orașului, a existat speranța că pe scenă vor fi prezenți și formula de aur a trupei, adică Josef Kappl și Mircea Baniciu.
Cu doar câteva zile înainte, organizatorii au anunțat că doar Ovidiu Lipan Țăndărică va cânta alături de Phoenix, iar Nicolae Covaci a reprins polemicile cu foștii săi colegi, afirmând că Mircea Baniciu și Josef Kappl au refuzat invitația din motive personale.
„Kappl și Baniciu au fost în Phoenix. Și, de data asta, pentru că sunt 60 de ani de Phoenix, mi-am călcat pe inimă și i-am invitat pe toți, pentru că lumea trebuie să vadă un lucru frumos, o prietenie între toți care am pus sufletul la formația asta. Toți. Dar interesele personale sunt mai importante astăzi, că trăim în capitalism.Și atunci e mai important să-ți faci treaba ta”, a afirmat Covaci.
Organizatoarea Camelia Mingasson a susținut scenariul prezentat de Covaci, precizând că n-ar fi vorba de alte angajamente.
În schimb, basistul Josef Kappl a transmis un comunicat de presă prin care prezintă o cu totul altă variantă. Potrivit acestuia, n-a fost vorba de un refuz de ultimă oră, ci de o invitație de ultimă oră, după ce, timp de câteva luni, n-a primit niciun răspuns la o serie de condiții pe care le-a pus.
"Condițiile puse de mine au fost, printre altele: – să apărem în «formula de aur» în finalul evenimentului, nu în deschiderea lui, așa cum prevedea desfășurătorul, – să întocmim un program cu muzica pe care am creat-o împreună în acei ani, -să pregătim temeinic concertul, cu multe repetiții.(...) După ce i-am comunicat leaderului condițiile hotărâte împreună cu Baniciu, Lipan și Neumann, acesta a întrerupt comunicarea cu mine în data de 22 martie 2022. Despre acest concert cu ocazia zilei orașului Timișoara am fost anunțat de-abia în data de 22 iulie (...) de către Camelia Mingasson, să particip la acest eveniment alături de Phoenix. I-am răspuns doamnei că nu pot accepta invitația din mai multe motive obiective," a explicat basistul legendarei formații.